Străzile Neagoe Basarab și Pictor Pop vor fi închise, parțial, în cursul zilei de marți.
Astfel, începând cu ora 9.00, străzile Neagoe Basarab și Pictor Pop vor fi închise parțial, pentru lucrări de modernizare a rețelei electrice. Strada N. Basarab va fi închisă pe segmentul cuprins între strada Negoiu și str Pictor Pop, iar strada Pictor Pop, va fi închisă în zona Star, până la numărul 22. Circulația va fi redirecționată pe străzile Dobrogeanu Gherea și Negoiu.
După această perioadă, pe strada Pictor Pop se va circula pe o bandă, pe tot parcursul săptămânii viitoare. Tot în cadrul lucrărilor desfășurate de Electrica SA pentru modernizarea rețelelor electrice, pe strada 13 Decembrie se lucrează pe tronsonul cuprins între strada Mircea cel Bătrân și Bd Gării, acestea afectând trotuarul, stațiile RATBV,stația de taxi și în o parte din parcul Tractorul, pe aliniamentul CF. Data estimată a finalizării: 15 Decembrie, în funcție de starea vremii. De asemenea, pe strada Hărmanului, pe sectorul dintre Lemexim și strada Rozelor (Rompetrol), sunt afectate zona trotuarului, spațiul verde și o serie de parcări de reședință. Pe strada Hărmanului se lucrează și în zona dintre pasajul de cale ferată și autogara Codreanu, pe trotuar și pe zona verde. Data estimată a finalizării lucrărilor este 15 decembrie, în funcție de starea vremii. Toate lucrările sunt de utilitate publică.