Razie de noapte a polițiștilor brașoveni! Amenzi de peste 35.000 de lei în 3 ore!

La data de 8 octombrie 2021, în intervalul orar 20.00 – 23.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, Secțiile 1-5 Poliție, Serviciul Rutier Brașov, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Reprezentanța Brașov, au continuat să acționeze pe raza municipiului Brașov, desfășurând activități ce au avut ca principal scop depistarea și sancționarea celor ce conduc autovehicule, care nu corespund din punct de vedere al stării tehnice, respectiv producerea de zgomote, modificări neomologate, lumini neomologate.

În cadrul activităților desfășurate au fost angrenate 49 de forțe de ordine, care au legitimat 208 persoane și au verificat 117 autovehicule, fiind efectuate 75 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest și reținute 4 permise de conducere.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate polițiștii, împreună cu reprezentanții R.A.R. Brașov, au depistat 18 autovehicule, ce prezentau defecțiuni tehnice, nefiind respectată legislația în vigoare incidentă regimului rutier, fiind reținute 10 certificate de înmatriculare, pentru abaterile constatate.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat și depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, a celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Astfel, pentru abaterile constatate au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, respectiv 67 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, dintre acestea 24 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 35.700 lei.

Polițiștii brașoveni vor continua să acționeze în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru impunerea unui climat optim de ordine și siguranță publică și rutieră.

Reamintim faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

Adoptați o conduită responsabilă și respectați prevederile legale!

Articolul precedentHOCHEI: Csikszereda învinge Brașovul, în Erste Liga!
Articolul următorBilanț coronavirus – 9 octombrie. Record de pacienți internați la ATI-COVID