RAT Brașov te duce, gratuit, la Săptămâna Comediei

RATBV S.A. te duce la Săptămâna Comediei 2021 organizată la Teatrul „Sică Alexandrescu” în perioada 02 – 08 august a.c. Astfel, societatea de transport public de călători va oferi bilete gratuite la fiecare din cele șapte spectacole ce vor avea loc pe scena Teatrului ”Sică Alexandrescu”.

Pe baza unui protocol încheiat cu instituția de cultură organizatoare a festivalului, am primit câte patru bilete de intrare la fiecare dintre cele șapte spectacole, tichete pe care le vom oferi gratuit clienților RATBV S.A., cu o singură condiție: achiziționarea în cursul zilei de mâine a unui abonament de transport cu valabilitate de o lună sau mai mult, la unul din cele două terminale RATBV: Saturn și Triaj. Practic, la cumpărarea unui titlu de călătorie dintre cele menționate, clientul respectiv va primi și două bilete de intrare la unul dintre spectacolele programului Săptămâna Comediei 2021.

Astfel, mâine, 28.07.2021, la terminalele Saturn și Triaj, începând cu ora 06.00, câte 14 bilete vor fi oferite primelor 7 persoane ce vor achiziționa un abonament lunar sau anual de transport RATBV S.A.

Ca şi în alte ocazii similare, clienţii RATBV S.A. care vor intra în posesia unuia dintre pachetele de câte două bilete de intrare gratuite îşi pot achiziţiona orice tip de abonament de transport lunar sau anual, indiferent dacă este la preţul întreg de 85 sau, respectiv, 850 de lei ori dacă sunt abonamente cu reducere pentru studenţi ori donatorii de sânge.

Acordarea biletelor se face pe bază de semnătură și cu o confirmare de participare pe adresa de email [email protected] până la data de 30.07.2021.

Articolul precedentMunca „la negru” îi scoate în stradă pe inspectorii de muncă! Amplă campanie a ITM Brașov
Articolul următorSoluții pentru dezvoltarea transportului public electric din Regiunea Centru