Raed Arafat a declarat, duminică seară, că până în 15 mai avem obligația să respectăm toate restricțiile impuse de autorități, iar după acestă dată măsurile de relaxare vor fi luate gradual, pentru a vedea impactul acestora legat de evoluția cazurilor de COVID-19.

Secretarul de stat a spus, la Digi 24, că măsurile de relaxare care vor fi luate după ieşirea din starea de urgenţă în România, nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înaintea pandemiei de coronavirus. „Să nu se aștepte nimeni că va fi cum a fost înainte de pandemie. Totul depinde de evoluția virusului și depinde de noi foarte mult„, a declarat Raed Arafat. Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență a dat câteva exemple de măsuri care ar putea fi luate după 15 mai.
În primă fază, oamenii vor putea ieși afară fără declarație pe propria răspundere, dar va trebui respectat în continuare numărul maxim de persoane. Parcurile ar putea fi redeschise, dar nu și locurile de joacă din acestea. Nu vor fi organizate festivități și nici se va putea merge la restaurant. Arafat a mai spus că în niciun caz mall-urile nu se vor deschide în prima fază: „Părerea mea este că nu, în prima fază, în niciun caz. Va mai dura un pic cu redeschiderea mall-urilor și a restaurantelor, dar așteptăm o analiză. Trebuie să ne așteptăm că nu vor fi masuri masive și deodată date jos„.
Totodată, Arafat a precizat că ridicarea unor restricții va veni cu măsuri precum purtarea măștii de protecție.
Articolul precedentVIDEO Brașovean aflat în carantină: „Am primit pâine expirată de 10 zile”!
Articolul următorApel umanitar pentru o tânără polițistă, grav bolnavă!