Imediat după ce Guvernul a anunțat că va scădea cu doar 50 de bani prețul pe litru la carburanți, mii de șoferi nemulțumiți au protestat în toată țara. Mai multe benzinării au fost din nou blocate, iar angajații mărturisesc că s-au săturat. Șoferii râd și alimentează cu doar câteva picături, iar alții fac plinul și plătesc numai cu monede de 10 bani. Șoferii au anunțat proteste și astăzi. Ei spun că vor bloca benzinăriile și vor alimenta cu doar 50 de bani. Și companiile petroliere sunt nemulțumite de măsură. 

Oamenii sunt extrem de nemulțumiți și spun că suma pe care a decis-o Guvernul pentru compensare nu îi ajută de loc, și asta deoarece într-un singur an prețul la carburanți s-a dublat. 

Astfel că la scurt timp după ce Guvernul a anunțat noua măsură, aceștia au decis să protesteze din nou în benzinării. 

Oamenii spun că vor bloca benzinăriile și vor alimenta cu numai 50 de bani. În plus de asta, se anunță un portest masiv pentru data de 30 iunie, la care ar putea participa peste 200.000 de oameni.

Nemulțumirea oamenilor vine după ce Guvernul a decis să compenseze parțial prețul benzinei și motorinei timp de 3 luni, începând de la 1 iulie.

Jumătate din această reducere, respectiv 0,25 de bani, va fi decontată de către stat printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort

Decizia a venit în contextul în care prețul combustibilului a atins un maxim istoric iar specialiștii spun că va ajunge să depășească 10 sau chiar 11 lei. 

Articolul precedentMinistrul Apărării: „Războaiele nu țin cont de termene”. PROBLEMELE din achizițiile în sistem european
Articolul următorA murit unul dintre fondatorii trupei Compact