Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Brașov (FOTO)

Câteva sute de persoane au protestat, astăzi, timp de două ore, în fața Prefecturii Brașov.

Brașovenii au fost, astfel, solidari cu românii din toată țara, care au protestat împotriva vaccinării obligatorii. Oamenii și-au manifestat nemulțumirea și în fața Palatului Parlamentului, dar și în marile orașe din România. Mii de persoane au manifestat împotriva Legii Vaccinării Obligatorii. „Votarea acestui proiect de lege și de către Camera Deputaților, în forma votată de Camera Senatului, întoarce țara noastră în anii 1960, când comandourile staliniste au bătut, ucis, închis și deportat țăranii care se opuneau colectivizării și au procedat la confiscarea forțată a tuturor proprietăților agricole private din România. De această dată, comandourile staliniste se regăsesc sub denumirea de comisii județene de vaccinare, iar rolul lor este de a realiza naționalizarea corpurilor cetățenilor acestei țări prin acțiuni de intimidare, forță și incriminare în vederea condamnării la închisoare a părinților și adulților cu conștiință”, spune conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori.

Articolul precedentPrins de jandarmi în timp ce transporta, ilegal, lemne
Articolul următorFOTBAL: Înfrângeri pentru echipele din liga a treia!