Aveți buletinul expirat și credeți că nu puteți vota? Program cu publicul, astăzi, la Serviciul de Evidența Persoanelor!

Pentru desfășurarea în bune condiții a procesului electoral de astăzi, Primăria Brașov invită locuitorii arondați la serviciul de evidența persoanelor, atât cei din municipiul, cât și pe cei din Cristian, Hărman, Prejmer și Sânpetru, să solicite documentele de identitate în condiţii de valabilitate, astfel încât fiecare persoană să-şi poată exercita dreptul de vot la alegerile din data de 24 noiembrie 2019, potrivit programului de lucru.

Pentru soluționarea cu celeritate a solicitărilor de eliberare acte de identitate pentru persoanele cu drept de vot, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov adaptează relația cu publicul în program extins, după cum urmează:

07,00 – 21,00 în ziua de duminică, 24.11.2019.

Astfel, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov va asigura desfăşurarea activităţii în relaţia cu publicul, respectiv de eliberare a actelor de identitate în dosarele depuse şi procesate până la data de 8 noiembrie 2019 inclusiv, precum şi pentru preluarea cererilor pentru emiterea cărţilor de identitate provizorii pentru soluționarea cazurilor particulare ale solicitanților care nu îndeplinesc condițiile necesare eliberării cărții de identitate, astfel încât toţi cetăţenii cu drept de vot  să se poată prezenta la scrutinul electoral din 24 noiembrie, turul al doilea.

Articolul precedentCâți brașoveni sunt așteptați la urne? Unde sunt amplasate secțiile de votare?
Articolul următorUnde pot solicita urna mobilă persoanele cu dizabilități?