Primul caz de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Cronici Zărneşti! Acuze grave aduse managerului de la Braşov!

Secția de Psihiatrie Cronici Zărnești – Cronologia unui dezastru! Aşa este numit documentul redactat de personalul unităţii medicale de la Zărneşti, care critică dur deciziile luate de managerul Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie din Braşov, dr. Nicuşor Bîgiu.

REDĂM MAI JOS ÎNTREAGA SCRISOARE:

Inevitabilul s-a petrecut! Spitalul de Psihiatrie Cronici Zărnești are primul caz confirmat de COVID-19.
Iar gravitatea situației este extremă, din lipsa de direcție a managerului Spitalului de Neurologie și
Psihiatrie Brașov, de care aparține secția Zărnești: dl. dr. Nicușor-Florin Bîgiu!
Dar să urmărim desfășurarea evenimentelor.
În dimineața zilei de 31 martie 2020, dl. dr. Bîgiu o sună pe dna. dr. Simion, mediccul coordonator al
Secției Zărnești de la acel moment, și o informează că va fi înlocuită de dr. Titus Szasz.
În paralel, dna. dr. Milhem constată o temperatură ridicată la unul dintre pacienții de pe secția ei. Nu
o informează pe dna. dr. Simion, dar îi administrează tratamentul corespunzător pacientului cu
temperatură.
În acest timp, personalul medical intră în contact cu pacientul.
A doua zi, pe data de 01.04.2020, dl. dr. Titus Szasz, proaspăt numit medic coordonator al secției,
sosește la Zărnești și reunește TOT PERSONALUL medical al spitalului într-un raport de gardă. În
condițiile în care amenințarea COVID este omniprezentă, în situația în care există restricții serioase cu
privire la reunire, în situația în care românii sunt amendați cu sute de mii de lei, pentru că ies din
casă, dl. dr. Szasz a considerat că este utilă reunirea personalului în aceeași încăpere.
În data de 02.04.2020, în jurul prânzului se efectuează primele teste cu privire la prezența COVID.
Lipsa instruirii se face simțită și acum, unul dintre teste (și așa puține și prețioase) este stricat prin
recoltare greșită. Ulterior sunt prelevate probe și trimise spre analiză către Spitalul de Boli Infecțioase
Brașov. Nu este respectat protocolul scris al Ministerului Sănătății, ci se urmează o procedură …
dictată prin telefon.
Echipamentul de protecție al personalului a fost bineînțeles inadecvat, dar asta nu este o problemă
pentru dl. dr. Bîgiu, ci doar pentru asistentele expuse.
Dnei. dr. Simion i se interzice accesul pe secție de către dl. dr. Szasz, fiind aproape împinsă de către
acesta.
Personalul spitalului este TRIMIS ACASĂ. Există pericolul ca familiile să fi fost contaminate?
Data de 03.04.2020: dl. dr. Titus Szasz întârzie plecarea schimbului de noapte. Nu numai atât, esl și
convoacă un raport de gardă. Asta deși EXISTA UN PACIENT SUSPECT COVID.
Schimbul de noapte pleacă acasă, iar schimbul de zi intră în tură. Și … surpriza: se confirmă cazul
COVID.
Putem porni de la premisa că a fost infectat întreg personalul? Cred că da!
Cine este vinovatul, din punctul de vedere al d-lui. dr. Bîgiu? Dna. dr. Simion, pe care tocmai o
schimbase din funcție cu o zi înainte!
NU, domnule manager interimar! DVS. sunteți vinovatul!
Nu aveți de unde să știți, dar există motive serioase pentru care comanda nu se schimbă în timpul
unui asalt. În situații de criză nu se ia un „comandant” de 3 bolnavi și se pune să coordoneze 160 de
bolnavi în plină criză.

Consiliul Director al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov v-a atras atenția să nu efectuați
rocade în plină criză, în situația în care spitalul nu este pregătit de primirea bolnavilor COVID. Ați ales
să treceți peste Consiliul Director.
Consiliul de Administrație al Spitalului vă spune că este necesar acordul scris al DSP. Ați înțeles să
treceți și peste aceasta.
Ați spus că vă asumați decizia și ați înaintat o adresă scrisă de mână în care vă asumați, contrar
tuturor recomandărilor, schimbarea conducerii de la Zărnești.
Ei bine, harababura, pe care ați creat-o pentru a vă satisface ambițiile personale se va lăsa cu morți.
Și, înainte de a apărea primii morți și la spitalul de lângă Poarta Schei, vă întreb: ați realizat circuitele
de transport? Separați bolnavii COVID de ceilalți pacienți? Cum sunt acești bolnavi (deosebit de
contagioși) alimentați?
Nu au trecut nici două zile de când un pacient pozitiv COVID era plimbat fără niciun fel de măsuri de
protecție prin fața spitalului condus de dvs.
Iar dvs. d-le. dr. Szasz, puteți să ne spuneți ce v-a determinat ca în plină pandemie să adunați în mod
repetat întreg personalul medical al Secției de Psihiatrie Cronici Zărnești în aceeași încăpere?
Cine își asumă răspunderea pentru lipsa echipamentului asistentelor, care au recoltat probele? Cine
își asumă absența oricărui combinezon de protecție? Cine își asumă lipsa TOTALĂ a măștilor
corespunzătoare? Cine își asumă decesele (ale pacienților, ale familiilor personalului și ale
personalului), d-le. dr. Szasz și d-le. dr. Bîgiu?

Articolul precedentAproape 4.000 de braşoveni în carantină, izolaţi sau monitorizaţi
Articolul următorVeşti bune de la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov!