Polițiștii brașoveni, activi de Paște și 1 Mai

Poliția Brașov va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de minivacanța ocazionată de Sfintele Sărbători de Paști și 1 Mai.

Aproximativ 1.100 de poliţişti vor acţiona, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice. În perioada menţionată, sunt preconizate  a se desfășura manifestări religioase și cultural – artistice cu participarea unui public numeros precum și prezența unui important număr de turiști pe raza județului.

Printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității,  dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt  sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate 485 patrule de siguranţă publică, dintre care 62 pedestre şi 423 auto.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere grave, 254 de poliţişti rutieri vor fi prezenți pe drumurile naţionale şi județene și vor acționa cu peste 40 aparate radar în întreg județul, inclusiv cu echipamentele de ultimă generație (dispozitivele True Cam).

De asemenea, structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în trenurile de călători, în staţiile şi triajele de cale ferată. Recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori să sune la  112 în caz de nevoie sau dacă au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză legală și adaptată condiţiilor din trafic.

Articolul precedentFOTO + VIDEO Sărbătoare în bisericile din toată țara! HRISTOS A ÎNVIAT
Articolul următorProgramul mijloacelor de transport în comun din Brașov, de Paște și 1 Mai