Polițiştii au închis un târg care funcţiona ILEGAL, în municipiul Braşov!

Astăzi, 07 noiembrie 2020, în jurul orei 10,00, cu ocazia activităților desfășurate în sistem integrat, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV- 2, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu un jandarm din cadrul I.J.J. Brașov, au constatat faptul într-un târg de vechituri amplasat pe raza municipiului Brașov se aflau comercianți, precum și mai multe persoane.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență nr. 19/21.10.2020, pe raza municipiului Brașov, se interzice funcționarea târgurilor și piețelor, altele decât cele agroalimentare.

Polițiștii au identificat și sancționat contraventional administratorul târgului cu amendă în valoare de 10.000 lei și au dispus încetarea tuturor activităților din acea locație. Totodată, au fost identificate și sancționate contraventional 11 persoane care nu respectau măsurile de protecție individuală, aplicandu-se amenzi în valoare de 4.500 lei.

Articolul precedent9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 130 de decese
Articolul următorCe se întâmplă, de luni, cu piețele din municipiul Brașov?