Pod construit de la zero, în județul Brașov!

Construcția podului de la Hălmeag a fost finalizată.
Sfârşitul anului 2020 a însemnat punctul final al unei lucrări de infrastructură pe care locuitorii comunei Şercaia au aşteptat-o zeci de ani: construirea unui pod nou peste râul Olt, care să asigure legătura satului Hălmeag cu centrul de comună.
Execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 131P – Şercaia (DN1) – Hălmeag la km 5+001”, a început în aprilie 2019, odată cu predarea amplasamentului către constructor, implementarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Braşov cu fonduri accesate de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.
Contractul încheiat de administraţia judeţeană cu firma SC Confer Group SRL a fost dus la bun sfârşit în cursul lunii decembrie 2020, după demolarea podului din lemn care timp de un secol a reprezentat calea de acces a locuitorilor din satele aflate pe malul drept al Oltului (Hălmeag, Ticuşul Nou, Ticușul Vechi, Crihalma), spre Făgăraș și Brașov.
Valoarea totală a lucrărilor de construcţie a noului pod a fost de 6.176.199,19 lei.
Podul este realizat din beton şi are o infrastructură formată din două culee și două pile pe fundații indirecte. Având lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, podul dispune de o parte carosabilă lată de 5 metri. Banda de circulație ocupă 4 metri, iar în părţile laterale sunt benzi de încadrare, de câte 50 cm. Construcţia s-a realizat în parametri optimi, în ciuda faptului că vremea capricioasă şi debitul mărit al Oltului au generat anumite decalări în graficul de execuţie. Circulaţia pe pod a fost deschisă încă de la începutul lunii decembrie, spre satisfacţia locuitorilor zonei.
Este cel de-al doilea pod peste râul Olt pe care îl finalizăm în anul 2020, după podul de la Crihalma. De altfel, acestea sunt primele poduri construite de la zero în judeţul Braşov în ultimii cincizeci de ani. Avem în lucru şi alte poduri pe care dorim să le refacem sau să le reconstruim din temelii, astfel încât să rezolvăm problema conectivităţii tuturor localităţilor cu drumurile naţionale care străbat judeţul Braşov. Încheiem un an foarte important din punctul de vedere al implementării proiectelor care vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi ne pregătim pentru anul 2021, pe care ni-l dorim sub cele mai bune auspicii. Am convingerea că anul viitor se vor vedea şi mai mult rezultatele muncii noastre concretizate în zeci de kilometri de drumuri reabilitate şi modernizate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Anul viitor va începe reabilitarea drumului dintre Hărman și Sânpetru.
O altă procedură de achiziţie în domeniul modernizării infrastructurii rutiere a fost finalizată de către Consiliul Judeţean Braşov chiar înainte de Crăciun. Este vorba despre întocmirea Proiectului Tehnic și execuţia lucrărilor de reabilitare a Drumului Județean 108 Hărman – Sânpetru (km 0+000 – 4+380). Valoarea estimată a proiectului a fost de 18.821.720,68 lei (cu TVA), iar achiziţia a stârnit un mare interes din partea operatorilor economici, fiind depuse opt oferte.
În urma verificării conformității documentelor şi după parcurgerea etapelor de evaluare tehnică și financiară, membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul CJ Braşov au desemnat câştigătoare oferta prezentată de Asocierea SC Valdek Impex SRL – SC Beta-Cops SRL. Aceasta a ocupat primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor-suport, cu propunerea financiară de 14.270.530,65 lei (fără TVA).
Ofertantul câştigător a propus doi subcontractanţi: SC IGUT SRL, pentru realizarea proiectării şi execuţiei relocării reţelor electrice, respectiv SC Flash Lighting Services SRL, care se va ocupa de serviciile de proiectare edilitare.
Contractul pentru realizare „Proiect Tehnic şi Execuţie – Reabilitare DJ 108 Hărman – Sânpetru, km 0+000 – 4+380” urmează să fie semnat la începutul anului viitor, după trecerea perioadei de contestaţii, prevăzută de legislaţia achiziţiilor publice.
În cadrul contractului sunt incluse proiectarea, execuția și asistența tehnică a proiectantului pentru reabilitarea drumului județean DJ 108, în lungime de 4,380 km. De asemenea, vor fi realizate proiectarea și execuția lucrărilor de deviere sau de protejare a rețelor de utilități situate pe amplasamentul drumului. Potrivit caietului de sarcini, proiectarea lucrărilor ar urma să dureze 3 luni, iar termenul de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, din care 16 luni sunt alocate pentru reabilitarea drumului şi 8 luni, pentru devierea reţelelor.

SURSĂ: CONSILIUL JUDEȚEAN BRAȘOV

Articolul precedentFlagrant în timp ce încerca să mituiască polițiștii cu 1.000 de lei
Articolul următorMașină răsturnată, pe Calea București