Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov susțin că va fi formulată o plângere penală la Inspectoratul Județean de Poliție din partea constructorului care lucrează la pasajul spre Prejmer, împotriva unui șofer inconștient.

Asta după ce un conducător auto a ignorat absolut toate indicatoarele rutiere și a circulat cu mașina pe pasajul spre Prejmer, de pe DN10. În condițiile în care traficul acolo este închis de câteva zile, pentru lucrări de reabilitare. Potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes, șoferul a forțat cel puțin 3 rânduri de balize și a trecut fără să-I pese și de cele două utilaje care lucrează pe pasaj. Vă reamintim că ieri după-amiază, o grindă s-a desprins din același pasaj, a căzut pe calea ferată, iar traficul feroviar a fost întrerupt câteva ore. DRDP Brașov anunță că lucrările în zonă se vor termina, ce la mai probabil, după mijlocul lunii noiembrie.

Articolul precedentUnde ne putem petrece timpul liber, în weekend, la Brașov?
Articolul următorGheorghe Dincă a fost CONDAMNAT la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal