Planetariu mobil, la Braşov

Eveniment inedit, la Lux Divina, în Braşov.

Copiii, dar şi adulţii pot participa la un show educaţional, desfăşurat într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri, unde au posibilitatea să afle detalii despre fenomenele cosmice care determină clima și influențează viața în fiecare clipă. De asemenea, în cadrul evenimentului sunt prezentate informaţii cu privire la formarea ecplipselor şi ciclul anotimpurilor.

Încă mai există printre adulți o fobie legată de eclipse, aspect care se transmite și la cei mici. E un lucru pe care vrem să îl eliminăm 100% prin știință. Vom trata cu prioritate și ciclul anotimpurilor, lucru care, de multe ori, le dă mari bătăi de cap profesorilor, dar și părinților, atunci când vor să le dea explicații coerente copiilor. Oricum, adulții au mari dificultăți în a explica de ce la noi, în emisfera nordică, e iarnă, iar în Australia, în emisfera sudică e vară’’, a explicat Adrian Filpișan, inițiatorul și coordonatorul principal al proiectului Planetariu Mobil Educațional.

Planetariul mobil poate fi vizitat până în data de 9 noiembrie,  între orele 9.00 – 18.00. Prețul unui bilet este de 15 RON.
Accesul la eveniment se face pe bază de rezervări la numărul de telefon 0758365699 sau cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Articolul precedentFOTO – Eveniment dedicat culturii și simțurilor
Articolul următorAnunţ important pentru elevi!