Pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi în luna iulie un ajutor financiar în cuantum de 700 de lei, potrivit Ordonanţei 74 din iunie 2022.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat miercuri că taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar, au început să fie tipărite, iar de vineri demarează şi efectuarea plăţilor.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată. 

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022.