De când mercurul din termometre a coborât sub zero grade, polițiștii locali au intensificat misiunile de patrulare pentru a-i depista pe oamenii fără adăpost, care trăiesc sub cerul liber, riscând, astfel, să înghete de frig dacă rămân în stradă, mai ales peste noapte.

De la începutul primei luni de iarnă, echipajele au identificat trei persoane care au avut nevoie de îngrijiri din cauza frigului de afară. Oamenii au fost transportați, cu acordul lor, la centrul persoanelor fără adapost pentru a beneficia de un pat cald, hrană și haine mai groase. Unul dintre aceștia a ajuns la centru datorită unui brașovean îngrijorat de starea de sănătate a celui ce stătea în ger, apelând astfel la ajutorul Poliției Locale.

Potrivit prognozei meteo, în următoarea perioadă vor fi temperaturi nocturne minime greu de suportat pentru care ce trăiesc sub cerul liber. De aceea, polițiștii locali vor continua și în nopțile următoare să identifice persoane aflate în dificultate și vor încerca să îi determine să accepte serviciile centrului pentru persoane fără adăpost.

Poliția Locală Brașov face, ca în fiecare sezon rece, apel către locuitorii orașului care întâlnesc astfel de cazuri disperate să sune la dispeceratul instituției, la numărul scurt 0268.954.

Articolul precedentBărbat omorât pe trecerea pentru pietoni
Articolul următorULTIMĂ ORĂ: Persoană lovită de maşină, la Ghimbav