Un accident de circulație a avut loc, în această dimineață, chiar în fața hypermarketului Carrefour.

Din pozele primite la redacție se poate observa cum o persoană este întinsă, rănită. Lângă victimă este și o motocicletă. Iar trecătorii încearcă să ajute persoana rănită. Medicii și polițiștii urmează să ajungă la fața locului. Traficul se desfășoară întreunat în zona sensului giratoriu.

IPJ BRAȘOV:

La data de 23 iunie 2022, în jurul orei 08.40, în sensul giratoriu situat pe strada Calea București din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autovehicul și un moped.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv conducătorul mopedului, care a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Traficul este dirijat de către polițiștii aflați la fața locului.

Foto: NEWSBV

Articolul precedentCât ne va costa un plin de mâine. Calcul exclusiv – Legile Puterii
Articolul următorPeste 82% dintre elevi au obținut media peste 5 la Evaluarea Națională! Rezultatele, publicate pe site-ul Ministerului Educației