Modificări de program și suspendarea unor curse, la RAT Brașov! „Nu circulați cu autobuzul decât dacă este urgent!”

În contextul epidemiei de coronavirus – COVID 19, RATBV S.A. recomandă tuturor persoanelor să facă doar acele deplasări care sunt imperios necesare și implementează următoarele măsuri:

  • Suspendarea curselor de noapte (intervalul 23.30-02.30) ce se efectuau în zilele de vineri și sâmbătă pe liniile 1, 2, 4, 17, 28, 31, 34 și 52.
  • Reducerea frecvenței de circulație pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov, de la 30 la 60 de minute. Noile orare vor fi afișate de astăzi;
  • Aplicarea în circulația mijloacelor de transport public de călători din Municipiul Brașov a Programului de vacanțăprevăzut în Planul de Transport al Municipiului Brașov, pe perioada de suspendare a cursurilor școlare. Programul de vacanță presupune diminuarea numărului de autobuze pe nouă dintre cele 42 de trasee, respectiv pe liniile: 5, 6, 17, 23, 23B, 32, 36, 50 și 52. Măsura are în vedere reducerea expunerii la posibilitatea contaminării pasagerilor cu noul virus, precum și pentru descurajarea realizării călătoriilor care nu sunt imperios necesare. Noile orare de circulație vor fi afișate de mâine pe panourile electronice din stații și în cel mai scurt și în format tipărit în stații, precum și pe site-ul ratbv.ro;

Dată fiind situația actuală, RATBV S.A. face un apel către toți clienții săi, cu precădere către persoanele în vârstă, să de a dovadă de înțelegere și să facă doar acele deplasări care sunt absolut necesare.

De asemenea, RATBV S.A. a extins în mod semnificativ lista cu titlurile de călătorie (bilete și abonamente) ce pot fi achiziționate prin intermediul aplicației 24pay. Această măsură a fost luată pentru protecția clienților și angajaților RATBV S.A. și vizează limitarea contactelor călătorilor cu bancnotele, cu aparatele poziționate în zone cu flux mare de oameni, precum și cu angajații societății.

Vă prezentăm mai jos lista completă a biletelor și abonamentelor ce pot fi achiziționate cu ajutorul telefoanelor mobile, cu precizări asupra tarifelor și a perioadei de valabilitate:

 

Denumire Descriere Pret Tip Valabilitate
Bilet 50 minute URBAN Valabil 50 minute – 2,5 lei         2.50 lei Bilet intreg 50 minute
O calatorie CRISTIAN O calatorie CRISTIAN – 2,5 lei         2.50 lei Bilet intreg expira la coborare
O calatorie POIANA O calatorie POIANA – 6 lei         6.00 lei Bilet intreg expira la coborare
Abonament 1 zi URBAN Abonament 1 zi URBAN – 12 lei       12.00 lei Abonament pana la ora 23:59

in ziua cumpararii

Brașov – Bod – o calatorie Brasov – Bod – 3,5 RON – o calatorie         3.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Brașov – Ghimbav – o calatorie Brasov – Ghimbav – 2,5 RON – o calatorie         2.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Brașov – Sânpetru – o calatorie Brasov – Sanpetru – 2,5 RON – o calatorie         2.50lei Bilet intreg expira la coborare
Brasov – Codlea – o călătorie Brasov – Codlea – 5 RON – o călătorie         5.00 lei Bilet intreg expira la coborare
Brașov – Râșnov – o călătorie Brasov – Râșnov – 5 RON – o călătorie         5.00 lei Bilet intreg expira la coborare
Brașov – Feldioara – o călătorie Brasov – Feldioara – 6 RON – o călătorie         6.00 lei Bilet intreg expira la coborare
Brașov – Prejmer – o călătorie Brasov – Prejmer – 6 RON – o călătorie         6.00 lei Bilet intreg expira la coborare
Bod – interior – o călătorie Bod – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Cristian – interior – o călătorie Cristian – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Ghimbav – interior – o călătorie Ghimbav – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Sânpetru – interior – o călătorie Sânpetru – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Codlea – interior – o călătorie Codlea – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Râșnov – interior – o călătorie Râșnov – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Feldioara – interior – o călătorie Feldioara – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Prejmer – interior – o călătorie Prejmer – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Vama Buzăului – interior – o călătorie Vama Buzăului – interior – 1,5 RON – o călătorie         1.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Sânpetru – Bod – o călătorie Sânpetru – Bod – 2,5 RON – o călătorie         2.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Cristian – Râșnov – o călătorie Cristian – Râșnov – 2,5 RON – o călătorie         2.50 lei Bilet intreg expira la coborare
Abonament 30 zile – toate liniile Abonament 30 zile – toate liniile – 85 RON       85.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Bod Abonament 30 zile – Brașov-Bod – 119 RON     119.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Cristian Abonament 30 zile – Brașov-Cristian – 85 RON       85.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Codlea Abonament 30 zile – Brașov-Codlea – 170 RON     170.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Feldioara Abonament 30 zile – Brașov-Feldioara – 204 RON       204.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Ghimbav Abonament 30 zile – Brașov-Ghimbav – 85 RON     85.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Prejmer Abonament 30 zile – Brașov-Prejmer – 204 RON     204.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Râșnov Abonament 30 zile – Brașov-Râșnov – 170 RON     170.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov-Sânpetru Abonament 30 zile – Brașov-Sânpetru – 85 RON       85.00 lei Abonament 30 zile
Abonament 30 zile – Brașov -Vama Buzăului Abonament 30 zile – Brașov-Vama Buzăului – 306 RON     306.00 lei Abonament 30 zile

 

Vă reamintim faptul că RATBV S.A. a implementat din anul 2018 o nouă modalitate de plată a călătoriilor, prin intermediul unei aplicaţii gratuite ce se poate descărca pe telefoanele mobile inteligente (smartphone), respectiv aplicaţia „24 pay”. Aceasta este disponibilă pentru sistemele Android şi iOS şi permite achiziţia mai multor tipuri de titluri de călătorie prin intermediul telefoanelor. RATBV S.A. a amplasat în toate mijloacele de transport în comun şi în toate staţiile de pe raza municipiului Braşov coduri QR unice care permit utilizarea acestei aplicaţii.
În ceea ce priveşte „paşii” care trebuie urmaţi pentru utilizarea acestui nou sistem: se descarcă aplicaţia pe telefon; se înrolează (ataşează) un card bancar în aplicaţie, VISA sau Mastercard; la deschiderea aplicaţiei pe telefon se selectează secţiunea „Transport public”, iar apoi „cumpără bilet” şi se scanează codul QR din staţie sau mijlocul de transport în comun; se selectează apoi una dintre opţiunile titlurilor de călătorie a căror cumpărare se doreşte, se efectuează cumpărarea şi se primeşte mesajul de confirmare a efectuării tranzacţiei. În cazul controlului efectuat de angajaţii RATBV S.A., călătorii vor prezenta codul QR primit pe telefon, cod care este unic. Aplicaţia se poate descărca gratuit de pe www.24pay.ro sau Google play/Appstore.De menţionat că de pe cardul bancar al utilizatorilor se retrage doar tariful biletului, fără nici un alt adaos sau comision.

Articolul precedentMăsuri de urgență luate de Consiliul Județean în spitalele din Brașov! Bani mai mulți alocați imediat!
Articolul următorSpărgătorii de bancomate, prinși în flagrant!