Mesaje de avertizare, pe Republicii și în Piața Sfatului

A început montarea panourilor de informare cu privire la obligativitatea purtării măștii pe str. Republicii și în Piața Sfatului.

Reamintim că, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență nr. 11 din data de 30 iulie, începând cu data de 01.08.2020 orele 06.00, s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în Municipiul Braşov, pe arterele pietonale intens frecventate şi în alte zone aglomerate, astfel:
– str. Republicii şi Piaţa Sfatului, de Luni până Vineri, între orele 12.00 – 23.00, iar Sâmbăta şi Duminica între orele 10.00 – 23.00
– staţiile RATBV
– autogări
– staţiile CFR
– zonele de îmbarcare şi debarcare pentru transport pe cablu
– Grădina Zoologică
– toate piețele agroalimentare și târgurile. Sunt exceptați de la obligativitatea purtării măștii de protecție copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. În această perioadă, Poliția Locală acționează în zonele mai sus amintite cu scop preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la aceste reguli.