Ca urmare a confirmării oficiale a Pestei Porcine Africane la mistreț în fondul cinegetic nr. 3 Homorod, aparținand de RPL.OS Pădurea Bogătii, județul Brașov, Instituția Prefectului și DSVSA au stabilit și dispus măsurile necesare combaterii focarului, în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Brașov.

În fondul de vânătoare în care s-a declarat boala s-a constituit o zonă afectată cu o rază de 13 km care este compusă din: zona infectată, pe o rază de 8 Km, și zona tampon, de 5 km în exteriorul zonei infectate.

Localitățile din zona infectată sunt: Cața, Merchiașa, Rupea, Homorod, Rupea Gară, Ungra, Hoghiz, Fântâna, Bogata Olteană, Dopca, Mateiaș, Racoș, iar fondurile de vânătoare afectate sunt: AJVPS Rupea – 2 Fișer, 5 Ungra, 6 Racoș și FV nr. 8 Valea Bogății administrat de SC Doripesco SRL.

Localitățile din zona tampon sunt: Paloș, Jimbor, Fișer, Dacia, Dăișoara, Cuciulata, Lupșa, Drăușeni.

S-au dispus măsuri minime de biosecuritate ce trebuie respectate în timpul inspecţiilor / patrulărilor / vânătorilor / după manipularea vânatului în toate fondurile de vânătoare de pe raza judeţului, precum și în cazul exploatărilor forestiere:

– mijloacele de transport pentru material lemnos vor fi supuse dezinfecției la ieșirea din pădure;

– drumurile de acces în fondurile de vânătoare vor fi supuse unei dezinfecții cu un utilaj agricol de stropit;

– schimbarea hainelor şi încălţămintei cu care s-au efectuat deplasări în fondurile de vânătoare;

– dezinfecţia locului unde s-a manipulat vânatul;

– ambalarea carcaselor/cadavrelor de mistreţi în ambalaje (saci) de plastic de unică folosinţă;

– neutralizarea mistreţilor cu rezultat pozitiv şi/sau negativ în direcţia pestei porcine africane;

– neutralizarea subproduselor nedestinate consumului uman (masa gastrointestinală, piele) de la mistreţi, indiferent de rezultatul testului în direcţia pestei porcine africane;

– se interzice circulația animalelor domestice (ovine, caprine, bovine, etc.) prin incinta pădurii în zona afectată;

– se interzice recoltarea produselor tip „acccesorii ale pădurii” (ciuperci, fructe de pădure, etc) în zona afectată;

– se interzice accesul, din orice motive, a persoanelor neautorizate în zona afectată;

Împreună cu personalul din cadrul IPJ Brașov se va organiza controlul mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de animale şi produse de origine animală, precum și controlul privind respectarea de către persoanele fizice a interdicțiilor cu privire la accesul în zonele de restricție.

Autoritățile recomandă cetățenilor calm și echilibru privind sacrificările premature de porcine din gospodăriile proprii, întrucât boala a fost diagnosticată numai în mediul silvatic.