Liderul PSD Liviu Dragnea va fi pus in libertate. Decizia a fost luată de Tribunalul Giurgiu, care a dezbătut joi cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD. Decizia este definitivă și va fi pusă în aplicare imediat.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, dar solicitarea i-a fost respinsă. Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

În paralel, avocații fostului lider PSD au solicitat și au obținut strămutarea procesului la Tribunalul Giurgiu. Dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Articolul precedentBilanț coronavirus 15 iulie: 62 de cazuri noi, 3 decese
Articolul următorLiviu Dragnea a ieșit din închisoare