În deschiderea etapei a 15-a a Ligii a 2-a la fotbal, FC Brașov a întâlnit, în această seară, în deplasare, pe FC Buzău. 

Brașovenii au fost învinși cu 0-1 și au suferit, astfel, cea de-a 8-a înfrângere consecutivă. Singurul gol al confruntării a fost marcat, pe fondul unei dominări copioase a gazdelor, în minutul 28, de Paul Pațurcă. Acesta a reluat în plasă, din câțiva metri, cu capul, centrarea lui Alex Munteanu. După o primă repriză controlată autoritar de buzoieni, partida s-a echilibrat în actul secund, iar brașovenii au avut posesia, însă fără faze notabile la poarta adversă.

În minutul 73, FC Buzău a avut una dintre ratările campionatului. Dumitru Rogac nu a reușit să reia cu capul din doi metri, nemarcat, în fața porții. În minutul 77, vârful stegarilor, Zakaria El Azzouzi, a scăpat spre poartă, în lateral, dar centrarea lui, în fața porții, nu a avut destinatar. În minutul 84, gazdele au avut un gol anulat, pe motiv de offside.

FC Buzău: R. Stoian – R. Șt. Zamfir, Vîrtej, Wiktorski, Tud. Oltean – Al. Munteanu (Rogac 63′), A. Lopez, Gaitan, Cip. Petre (cpt.)(C. Toma 89′), Pațurcă – Chică-Roșă (A. Manea 75′). Antrenor: Cristian Pustai

FC Brașov: D. Mutu – Drăgoi (Negrean 75′), Gherghe, Dumbravă, Cîrstian (H. Popa 85′), Leonte (cpt), Fustar, Rz. Iorga (Mitroi 75′), Vas. Constantin, Boția (Vl. Mihalcea 59′), Iurcu (El Azzouzi 59′). Antrenor: Călin Moldovan

FC Brașov rămâne pe locul 16, cu 9 puncte, iar FC Buzău este pe locul 5, cu 28 de puncte. Etapa viitoare, FC Brașov va întâlni, sâmbătă, 4 decembrie, pe Stadionul Tineretului, pe Unirea Constanța. 

La finalul partidei, antrenorul galben-negrilor, Călin Moldovan, a declarat: „A fost o singură greșeală și din nou am pierdut. Am început jocul temători. Adversarul a avut 2-3 situații periculoase la poarta noastră, din faze fixe. Primele 35 de minute nu am reușit să avem posesie deloc, să ținem de minge, după care am început să jucăm și noi, să pasăm. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată, dar din nou nu avem ocazii de gol, nu reușim să ajungem în careul adversar și să fim periculoși. Pentru efort, atitudine, organizare defensivă, eu îmi felicit jucătorii. Sunt pași mici, dar siguri, spre mai bine. Sunt puține zile de când lucrăm împreună, am făcut doar șase antrenamente cu echipa, dar apreciez că fotbaliștii își doresc să pună în aplicare ceea ce le explic. Sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine. Este un moment foarte greu, pe care trebuie să-l depășim cât mai repede. Vom face tot posibilul să câștigăm ultimul meci și apoi vom avea timp să ne pregătim așa cum trebuie, la iarnă, pentru partidele de la anul”.

Foto: captură Digisport

Articolul precedentCum vor circula mijloacele de transport în comun din Braşov în minivacanța de 1 Decembrie?
Articolul următorCulisele statului paralel | Ce șanse are ROTATIVA din România, după modelul din Israel. DE CE eșuează guvernele alternative