Județul Brașov este primul în Regiunea Centru, în luna iulie, după numărul de autorizații de construire eliberate și ocupă locul doi după suprafața utilă construită.

În judeţul Braşov, în luna iulie, s-au eliberat 126 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 38,5% faţă de luna iunie. Dintre aceste autorizații, 38,1% au fost eliberate în mediul urban şi 61,9% în mediul rural. Suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din clădirile rezidenţiale din judeţul Braşov pentru care s-a eliberat autorizaţie a scăzut de la 168 metri pătrați, în iulie 2020, la 132 metri pătrați în iulie 2021. Brașovul se situează în clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor, după numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate, pe locul 16, iar după suprafaţa utilă construită se situează pe locul 12. În luna iulie 2021, la nivel naţional s-au eliberat 4.891 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 10 autorizaţii mai puține faţă de luna iunie 2021, respectiv, cu 777 mai multe faţă de luna iulie 2020.

Articolul precedentSfânta Maria Mică – tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci pe 8 septembrie ca să ai noroc în casă tot restul anului
Articolul următorTransport AGABARITIC în județul Brașov