Întâlnire pentru gestionarea situației de criză, la Brașov!

Prefectul Județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii (președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență), președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, precum și inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean, lt. col. Lucian Marciu (vicepreședinți ai CJSU) au avut, astăzi, o întâlnire cu reprezentanții conducerii Direcției de Sănătate Publică Brașov și cu managerii și directorii medicali ai spitalelor de stat și private din județ, în contextul extinderii epidemiei COVID-19.

Este o nouă întâlnire cu conducerile spitalelor de stat și prima discuție pe care o avem, în acest format, cu reprezentanții spitalelor private. Am ținut să-i invităm pe toți pentru că ne confruntăm cu o situație gravă. Trăim cu toții în această comunitate și toți trebuie să ne mobilizăm și să fim solidari pentru a-i face față. În acest moment nu mai există spital «de stat» și «privat», există spitale brașovene și toți avem un singur obiectiv: lupta cu epidemia COVID-19. Personal medical, autorități locale, Poliție, Jandarmerie, Inspectorat pentru Situații de Urgență și celelalte instituții trebuie să lucrăm în echipă dacă vrem să avem șanse de a gestiona cât mai eficient această situație”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, a evidențiat, la rândul său, disponibilitatea și posibilitatea CJ Brașov de a sprijini cu fonduri spitalele din subordine pentru completarea necesarului de materiale, medicamente și echipamente. De asemenea, a adus în discuție găsirea unor modalități de a se depăși blocajele și întârzierile în achiziția acestora, deoarece „pe lângă coronavirus, timpul este acum principalul nostru adversar”.

Cei prezenți la întâlnire au abordat subiecte precum inventarierea la nivelul sistemului de sănătate din județ a resurselor materiale și umane existente, precum și a necesităților (personal medical, spații, dotări), soluțiile în ceea ce privește creșterea numărului de paturi ATI echipate, asigurarea unei rezerve de oxigen ș.a. S-a propus, de asemenea, crearea unei comisii medicale tehnice, cu misiunea de a coordona reacția sistemului medical brașovean la epidemia cu noul coronavirus.

Articolul precedentVIDEO Polițiștii, în stradă! Mesaje adresate brașovenilor!
Articolul următorAlte două decese cauzate de coronavirus!