Informații utile privind acordarea ajutoarelor de încălzire

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în Municipiul Brașov, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar și în funcție de sistemul de încălzire a locuinței utilizat: gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Din 18 septembrie 2019, Direcţia de Asistență Socială va asigura distribuirea formularelor tipărite (cerere – declarație pe proprie răspundere) la sediul acesteia de pe Str. Panselelor nr. 23, conform următorului program cu publicul: luni, marţi, miercuri, vineri: 08.30-16.30 şi joi: 08.30-18.30. De asemenea, aceste formulare pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei Brașov, www.brasovcity.ro. și al Direcției de Asistență Socială Brașov, www.dasbv.ro.

De pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov, accesând link-ul http://www.dasbv.ro/prestatii-si-beneficii-sociale/ajutoare-pentru-incalzirea-locuintei/ pot fi obținute informații despre:

  • Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
  • Actele necesare în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
  • Bunuri care exclud acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

Cererile însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia se vor depune începând cu data de 18 septembrie 2019 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, din Str. Panselelor nr.23, conform următorului program luni, marţi, miercuri, vineri: 08.30-15.00 şi joi: 08.30-18.00.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru întregul sezon 01.11.2019 – 31.03.2020 sau pentru o fracțiune din această perioadă în funcție de data depunerii documentației. Consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile sunt așteptați să-și depună cât mai repede solicitările în vederea accesării ajutorului pentru a evita și remedia eventuale situații care ar putea conduce la prejudicierea drepturilor lor.

CERERILE SE DEPUN PERSONAL DE CĂTRE TITULARI (SAU UNUL DIN MEMBRII MAJORI AI FAMILIEI).

Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1082 lei în cazul persoanelor singure.

Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 750 lei.

Orice modificare privind numărul de membri sau venitul realizat se comunică printr-o nouă cerere care va avea atașate actele care justifică solicitarea de modificare.