Boxeuri talentați, cu mare potențial sau consacrați, care au obținut performanțe notabile și fac parte din lotul olimpic al României, s-au antrenat, zilele acestea, la Brașov.

Printre pugiliștii care au ales muntele pentru perioada de pregătire s-a aflat Cosmin Gârleanu (53 de kilograme), calificat, deja, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Un alt sportiv sosit la Brașov a fost Andrei Arădoaie (81 de kilograme), care în luna iunie va susține, la Paris, meciul de calificare la Olimpiadă. Cristian Filip, care are 100 de kilograme și luptă la categoria super grea a luat parte și el la antrenamentele de la Brașov. Antrenorii lotului olimpic de box al României sunt Dumitru Dorobanțu și Valentin Vrânceanu.

Băieții mai au două luni până la calificări. Acum au venit într-un cantonament centralizat la munte, datorită aerului mult mai curat și mai tare, care-i ajută pentru condiția fizică. Au ales sala noastră pentru că este singura special amenajată la cel mai înalt nivel pentru practicarea boxului. Alături de lotul olimpic s-au pregătit și sportivii noștri, de la Ursache Box Brașov. A fost o experință unică pentru boxeurii noștri, care au avut foarte multe de învățat de la acești campioni și ne bucurăm că am avut alături de noi lotul olimpic de box”, ne-a precizat antrenorul Daniel Ursache, managerul sălii de box.

Unul dintre cei mai promițători pugiliști de la Ursache Box Brașov este Marcel Nistreanu, din Republica Moldova, de 19 ani și 69 de kilograme. Este triplu campion european și a profitat din plin de experiența dobândită zilele acestea de la sportivii din lotul olimpic.

Articolul precedentRomânia în realitate, invitat VASILE BARBU
Articolul următorOFICIAL Școlile și grădinițele pot intra, de pe o zi pe alta, într-un scenariu de funcționare