Frații milionari Tate sunt aduși luni la o nouă serie de percheziții informatice. Cei doi vor fi scoși din nou din arest pentru a participa la verificarea dispozitivelor. Din arest, Andrew Tate a transmis că va dona bani pentru bărbații acuzați fără probe, așa cum susține că este și el. Între timp, apar noi informații despre imperiile clădite de către milionari! În Dubai, cei doi au o vilă de 32 de milioane de dolari și nu mai puțin de 36 de mașini de lux! Frații proxeneți și-au făcut chiar și relații cu șeicii miliardari. 

În stilul caracteristic, Andrew Tate a transmis, din arest, că va dona o sută de milioane pentru bărbații acuzați fără probe, precum susține că este și el.

 

Frații Tate mergeau frecvent în Dubai cu avionul privat. Aici organizau petreceri luxoase pe iahturi, alături de zeci de femei. Printre ele, era prezentă, mai mereu, și Georgiana Naghel, aflată acum în arest, alături de ei.

Cei doi milionari cheltuiau chiar și 40.000 de dolari pentru o cină în Dubai.

Frații Tate au legat chiar și relații strânse în paradisul bogaților. Printre apropiații celor doi se numără miliardarul Saif Belhasa, proprietarul mai multor afaceri, cunoscut în special pentru imperiile construite în Dubai.

Mai mult, printr-o mișcare ce ține mai degrabă de publicitatea pe care  și-o face orice influencer, Andrew Tate s-a și convertit la Islam.

Articolul precedentDrumuri naționale închise. Au fost oprite manevrele la toate porturile de la Marea Neagră
Articolul următorComplotul împotriva României. Liviu Dragnea, dezvăluiri incendiare la „Culisele Statului Paralel”: Am vrut să schimb redevențele, niciun premier nu a vrut