Emoții pentru mii de studenți din Brașov care, astăzi, au luat parte la deschiderea oficială a noului an universitar. Momente speciale au avut loc, printre altele, la Aula Universității Transilvania, dar și la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă.

Universitatea Transilvania are din acest an un program nou de masterat, unic nu numai în România, ci și în Europa Centrală și de Est, de medicină tradițională chineză, desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Beijing, dar aceasta nu este singura noutate din acest an, la nivelul programelor de masterat. Noi dorim să investim foarte mult în studenții noștri, pentru ca aceștia să dezvolte programe care să îi ajute atât în universitate, cât și în campus“, a spus rectorul Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan.

Potrivit rectorului Universității Transilvania, cu toate că la nivel național numărul studenților înscriși în învățământul universitar este mai mic decât anul trecut, universitatea brașoveană are anul acesta cu 8,8% mai mulți studenți în anul I, în cele 105 programe de studii, și tot cu 8,8% mai mulți studenți înscriși la unul dintre cele 72 de programe de masterat sau la unul dintre cele 18 programe de doctorat.

La Academia Forțelor Aeriene, anul a început cu mai mulți studenți de anul I. „Academia Forțelor Aeriene are un număr record de 200 de «boboci», și acest lucru pentru noi are o semnificație foarte importantă și aduce totodată o mare responsabilitate. Este prima dată când primim un număr atât de mare de tineri, dar mă bucur că s-au adaptat foarte repede condițiilor cazone. Dintre ei, în jur de 40% sunt fete, o proporție care s-a păstrat în ultimii ani. Sunt mândru de ei, sunt fericit că au ales Academia Forțelor Aeriene și vă pot spune că anul acesta au intrat aici cu note extraordinar de bune“, a spus comandantul Academiei, general de flotilă aeriană conferențiar universitar doctor Gabriel Răducanu, totodată rectorul instituției de învățământ. Planurile de viitor al Academiei se canalizează pe o reformă semnificativă a învățământului, cu programe de patru ani (în loc de trei); un program de licență în meteorologie și patru specializări noi pentru licență și master. Planul de licență în meteorologie este unicat în România și va fi deschis studenților care își doresc această specializare începând de anul universitar viitor, și, pentru prima oară la Brașov, în acest program se vor putea înscrie civili, alături de militari. Ei vor da aceleași examene ca și militarii, vor avea aceeași materie de studiu și nu vor participa la pregătirea militară specifică celor care își doresc să facă o carieră în armată.

Sursa: Primăria Brașov

Articolul precedentFructe și legume mai ieftine, de astăzi, în piețele din Brașov
Articolul următorCal lovit de tren, la Dumbrăvița