FOTO+VIDEO Eroii au fost comemorați și la Brașov

Primarul Brașovului a comemorat, astăzi, Ziua Eroilor, împreună cu prefectul județului Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov și preoții parohi ai Bisericii Învierea Domnului din Șprenghi.

Anul acesta, cei trei reprezentanți ai autorităților locale și județene au depus o coroană de flori în cinstea eroilor din Cimitirul Șprenghi, în cadrul unui eveniment restrâns, care nu a beneficiat de onorurile militare din anii trecuți. La rândul lor, preoții parohi au pomenit eroii în timpul slujbei de Înălțare și au săvârșit o slujbă de comemorare, în cimitirul eroilor.

În această zi de sărbătoare a Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos am săvârșit Sfânta Liturghie, conform reglementărilor, în fața bisericii, biserică lângă care avem, iată, acest cimitir în care se odihnesc eroii, ostașii, luptătorii români care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. Am slujit împreună cu ei, cu sufletele lor, ne-am rugat împreună și acum, la sfârșitul slujbei, împreună cu oficialitățile, am săvârșit și o slujbă de comemorare pentru sufletele adormiților eroilor români“ – preot Ionuț Popa, parohia Învierea Domnului din Șprenghi.

Ne-am adaptat situației de astăzi, am respectat regulile impuse, dar nu am putut să trecem peste această sărbătoare creștinească, Înălțarea Domnului, și totodată Ziua Eroilor, când ne aducem aminte de toți cei care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie pentru această țară. Am participat împreună cu prefectul județului, cu președintele Consiliului Județean, și cu cei doi preoți de la biserica din apropiere, am ținut să facem acest gest, fără public, fără reprezentanți de la alte instituții, în așa fel încât să omagiem pe toți eroii noștri și să spunem, de azi, «Hristos s-a înălțat!» “ – George Scripcaru, primarul Brașovului.

Comemorăm astăzi eroii neamului românesc, și este totodată o zi foarte importantă, Înălțarea Domnului, pe care toți creștinii ortodocși o sărbătoresc. Este un eveniment pe care am dorit să-l marcăm, alături de președintele Consiliului Județean și de primarul municipiului Brașov“ – Cătălin Văsîi, prefectul Județului Brașov.

Chiar dacă suntem în această perioadă neprevăzută, am considerat de cuviință, într-un cadru restrâns, ca din partea autorităților locale și județene să fim prezenți de Înălțare, pentru a depune o coroană de flori în semn de recunoștință pentru cei care în decursul timpului și-au dat viața pentru a avea lucrurile pe care România le are astăzi“ – Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională, pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.

Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles, unde țările beligerante s-au obligat, prin semnarea tratatului, la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, iar după căderea comunismului s-a revenit la data inițială. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Foto și video: Primăria Brașov

Articolul precedentLucrări de modernizare la rețeaua electrică din Brașov
Articolul următorCOVID-19. Situaţia la zi, în judeţul Braşov!