FOTO+VIDEO Elevii Școlii „Diaconu Coresi” din Brașov învață, de mici, principiile esențiale ale vieții

Școala Gimnazială nr.2 „Diaconu Coresi” Brașov – o unitate de învățământ unde elevii își construiesc spiritul civic, învață despre solidaritate, toleranță, implicare activă și responsabilă la nivelul comunității locale

Finalul de an reprezintă pentru elevii, părinții și profesorii acestei școli oportunitatea de a se implica prin voluntariat în ample și diverse campanii umanitare. Construim, astfel, civismul elevilor, le dezvoltăm comunicarea, integrarea în comunitatea brașoveană, le oferim șansa de a fi creativi, empatici, de a lucra în echipă, de a-și asuma responsabilitatea”, afirmă prof. Dumitru Avădanei, coordonatorul media al școlii.

  1. Târgul de Crăciun

Devenit o tradiție pentru Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” Brașov, ediția din acest an a Târgului s-a bucurat de o amplă mobilizare și participare a elevilor, părinților, bunicilor și profesorilor. Fondurile adunate din vânzarea dulciurilor de casă, ornamentelor de brad, jucăriilor și felicitărilor confecționate de elevi sunt destinate alinării suferințelor celor bolnavi de cancer.

Coordonator:prof. Mihaela Furnică

  1. ShoeBox -784 de cutii pline cu cadouri.

Elevi, părinți, bunici și profesori s-au implicat în campania „ShoeBox.” În fiecare an, în preajma sărbatorilor de Crăciun, vrem să punem un zâmbet pe chipurile copiilor la care Moș Crăciun ajunge mai greu.

ShoeBox este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune. 784 de cutii pline cu cadouri au donat elevii școlii noatre. Ei au pus intr o cutie de pantofi o pereche de șosete călduroase, dulciuri, jucării, felicitări și alte bucurii. Beneficiarul acestei campanii umanitare este Direcția Județeana de Asistenta și Protectia Copilului Brasov, iar cadourile au ajuns la copiii din centrele de plasament.

Coordonator : prof. Mihaela Furnică

  1. Bucuria de a dărui

Părinți  și elevi din clasa a 7-a A și a 6-a D  au răspuns apelului lansat,  prin campania: ,,De Crăciun, 365 de cărți pentru un an mai bun.”  Elevii au trimis cărți, fructe, dulciuri și scrisori copiilor din clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială Crisbav.

Coordonator: prof. Violeta Nedelcu

  1. Campania umanitară

„Săptămâna fructelor și legumelor”

Anul acesta, elevi, părinți și profesori s-au implicaț în campania donării fructelor și legumelor pentru elevii de la Școala Profesională Specială din Codlea. Campania face parte din programul „Strategia Națională de Acțiune Comunitară”.

Coordonator : prof. Mihaela Furnică

Fiecare campanie umanitară, la care elevii noștri participă, se bucură de susținerea și participarea părinților, astfel încât parteneriatul școală-famile devine unul real, viabil și împreună îi ancorăm pe tinerii noștri în realitățile secolului XXI”, afirmă prof. Agurița Șerban, directorul școlii.

Foto și video: Școala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi Brașov

Articolul precedentFOTO Mașină în flăcări, pe DN1! Trafic BLOCAT
Articolul următorCOD GALBEN de precipitații, la Brașov