Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, au inaugurat Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului, extinsă, reparată și igienizată în urma unei investiții finanțate din bugetul județean.

Lucrările în cadrul UPU au fost realizate de firma SC Indfloor Mureş şi au constat în înlocuirea instalaţiilor electrice, a rampei de fluide medicale şi a instalaţiilor sanitare, aplicarea tapetului PVC tip tarket şi montarea pardoselii din materiale plastice cu covor din policlorură de vinil. Lucrarea s-a finalizat în termenul prevăzut în contract. Valoarea lucrărilor a fost de 569.512,42 lei, fondurile fiind alocate din bugetul CJ Braşov.

Iniţial, suprafaţa UPU a fost de 250 mp, însă, după reorganizarea spaţiilor, a fost mărită la 380 mp. Au fost extinse spaţiul pentru primirea şi triajul pacienţilor, precum şi cel pentru aşteptare pacienţi şi părinţi, având în vedere că în serviciul UPU sunt zilnic, în medie, 120 prezentări. A fost amenajată corespunzător camera pentru resuscitare din UPU (cameră destinată acordării asistenţei medicale de urgenţă pacienţilor în stare critică). A fost înfiinţat şi amenajat un izolator (salon cu baie), destinat cazurilor contagioase. A mai fost creat un spaţiu destinat formării şi instruirii personalului, iar numărul grupurilor sanitare a crescut de la unu la trei. Dotările existente în UPU au rămas aceleaşi. Conform listei de investiţii pe care conducerea spitalului a pregătit-o pentru anul 2020, se intenţionează achiziţia următoarelor echipamente: computer tomograf, ecograf şi tărgi medicale.

Inaugurarea UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov şi-a redeschis porţile, după ce a fost extinsă, reabilitată şi modernizată printr-un proiect finanţat din bugetul judeţean. La invitaţia conducerii spitalului, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a vizitat saloanele modernizate şi a discutat cu managerul Monica Săbăduşi şi cu directorul medical dr. Liviu Muntean despre lucrările de reabilitare şi igienizare aflate în desfăşurare în alte spaţii din cadrul acestei unităţi medicale şi programate a se încheia până la sfârşitul anului 2019. Toate amănuntele acestei inaugurări sunt prezentate aici: https://site.judbrasov.ro/event_Unitatea-de-Primiri-Urgen-e-a-Spitalului-de-Copii-a-fost-extins-i-modernizat-cu-fonduri-din-bugetul-jude-ean_585.html

Publicată de Consiliul Județean Brașov pe Miercuri, 4 decembrie 2019

Foto, AICI

Lucrările realizate la Unitatea de Primiri Urgenţe erau vitale pentru asigurarea condiţiilor optime de intervenţie şi salvare a vieţii micilor pacienţi. Să nu uităm că UPU a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a fost înfiinţată în anul 2007, fiind una dintre cele patru unităţi de primiri urgenţe cu profil pediatric din ţară şi totodată una dintre cele mai importante. UPU deserveşte populaţia din trei judeţe (Braşov, Craiova, Harghita), dar şi restul ţării, Braşovul fiind un oraş turistic important. Acum, că lucrările sunt încheiate, ne putem gândi la dotări suplimentare pentru UPU”, a menţionat directorul medical, dr. Liviu Muntean.

În acest an, cu fonduri alocate de CJ Braşov în cuantum de 1.103.373,33 lei, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii s-au finalizat două proiecte de reparaţii şi igienizări (la UPU şi la secţia de Neuropsihiatrie), alte opt lucrări fiind în curs de realizare. Este vorba despre igienizări şi reparaţii în următoarele spaţii: secţia Pediatrie I A şi B, spălătoria, Ambulatoriul, compartimentul Ortopedie, vestiarele şi sălile de curs de la etajul doi, precum şi centrala termică. De asemenea, sunt în curs de realizare lucrări la sistemele de curenţi slabi şi instalaţii din cadrul secţiilor UPU, Neuropsihiatrie, Ambulatoriu, Pediatrie I A şi I B, precum şi lucrări tehnice de modernizare a ascensorului nr. 6 de la spălătorie. Valoarea lucrărilor în curs de finalizare ajunge la 2.113.500 lei, fondurile provenind, de asemenea, din bugetul judeţean pe anul 2019.

Totodată, aparatura medicală inclusă pe lista de investiţii din anul 2019 şi achiziţionată de conducerea spitalului ajunge la valoare de 1.525.370 lei (din care 1.425.370 lei reprezintă finanţarea primită în acest sens de la CJ Braşov şi 100.000 lei sunt din venituri proprii).

Anul 2019 a fost unul plin de realizări din punctul de vedere al investiţiilor derulate la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov. Practic, cu ajutorul alocărilor financiare din bugetul judeţului, conducerea spitalului a reuşit să modernizeze spaţiile din întreaga clădire şi să le aducă la un nivel comparabil cu ceea ce există în mediul spitalicesc privat.

Sunt bucuros că pe lângă profesionalismul cadrelor medicale ale Spitalului de Copii şi echipamentele moderne cu care au fost dotate secţiile, ne putem mândri acum şi cu condiţii foarte bune de cazare asigurate micilor pacienţi şi aparţinătorilor. Dorim ca anul viitor să putem asigura aparatură medicală de ultimă generaţie la Ambulatoriul spitalului, printr-un proiect european pe care l-am elaborat şi care este în procedură de evaluare la ADR Centru”, a precizat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele CJ Braşov.

 

Articolul precedentFOTO Copii, îmbrăcați-vă bine și veniți la parada păpușilor uriașe!
Articolul următorVIDEO Ursuleț eutanasiat, după ce a fost lovit de tren