Incident grav petrecut sâmbătă seara, în Munții Făgăraș. 

În urma unui apel primit pe SNUAU 112 în jurul orei 17.17, un grup de apliniști începători a solicitat ajutor după ce au urcat pe Valea Sâmbetei din Munţii Făgăraș, până la Colţul Bălăceni, pentru căţărare. Doi dintre aceștia au căzut, necesitând îngrijiri medicale. Astfel, au plecat în misiunea de salvare a acestora 3 lucrători și un voluntar din cadrul Salvamont, precum și 7 jandarmi montani de la postul de jandarmi montan Sâmbăta.

Ajunși la cei doi accidentați, salvatorii au constatat că una dintre persoane avea nevoie de acordarea primului ajutor, deoarece exista posibilitatea ca ambele picioare să fie fracturate și prezenta contuzii grave la nivelul capului. Cealaltă persoană prezenta doar lovituri la nivelul mâinilor și capului, dar a putut coborâ singură. Cei doi au fost conduși prima dată la o cabană a Salvamont, unde au primit îngrijiri medicale, apoi au fost coborâți până în staţiunea montană Sâmbăta de unde au fost preluaţi de ambulanţe si transportaţi la spitalul din Făgăraș.

Foto și video: Jandarmeria Brașov

Articolul precedentHANDBAL FEMININ: Corona – CSM Slatina, ASTĂZI, la Brașov
Articolul următorRata șomajului, în județul Brașov