Clădirea cu un etaj, cu geamuri de termopan şi construită cu materiale moderne, stă nefolosită în mijlocul unui cartier sărac din Făgăraş. Plafonul s-a prăbușit de curând, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit, scrie DIGI 24.

Mizeria, buruienile şi câinii au ocupat locul pe care ar fi trebuit să se joace copiii. Întreaga investiţie a fost aproximativ două milioane de lei. La Consiliul Judeţean Braşov, instituţie care a dat banii, preşedintele şi administratorul public sunt plasaţi sub control judiciar, într-un dosar de corupţie.

În lipsa lor, nimeni din conducerea instituţiei nu-şi aminteşte detalii despre investiţia eşuată de la Făgăraş. Niciunul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Braşov nu a dorit să vorbească despre motivele pentru care lucrarea a fost abandonată după ce clădirea a fost finalizată aproape în totalitate.

Primăria Făgăraş nu a făcut niciodată recepţia lucrării.

În anul 2010, Consiliul Local a dat Consiliului Judeţean o suprafaţă de teren pentru construirea unui imobil pentru rromi şi ştiu că până în ziua de astăzi nu s-a făcut vreo predare către Primăria Făgăraş„, a spus Cătălin Cârje, viceprimarul din Făgăraş.

Oamenii din zonă cred că banii au fost cheltuiţi în zadar.

Anul acesta, Primăria Făgăraş s-a asociat cu un ONG şi vrea să cheltuiască 290.000 de franci elveţieni exact pentru acelaşi lucru: amenajarea unui centru pentru copiii din familii sărace.

Sursă: DIGI24

 

Articolul precedentDobânzile cresc rapid. ROBOR (la trei luni) a urcat astăzi la 1,68%, de la 1,61% ieri
Articolul următorVIDEO Microbuz cu 10 persoane implicat într-un accident rutier!