FOTO Ionuț Caracudă, culturistul cu inimă de artist!

Artă și sport. Două lucruri care merg foarte bine împreună, chiar dacă, de multe ori nu ai crede. Ionuț Caracudă este unul dintre oamenii care au reușit să le îmbine cu succes pe cele două. Oltean la origine, dar naturalizat brașovean după mai bine de 3 decenii în orașul de la poalele Tâmpei, Ionuț este unul dintre sportivii care au făcut cinste României și Brașovului.

De mic copil i-au plăcut două lucruri: arta și bodybuilding-ul. „Încă din copilărie am fost fascinat de artă, de desen, de pictură, de cum acele tablouri ale marilor artiști redau ceva ce poate cuvintele nu o pot face. Dar în același timp eram și o fire așa, mai atletică, astfel că mă gândeam și la sport. Erau și alte timpuri, iar pentru un copil de la țară, din Oltenia, nu erau multe lucruri care să-l atragă”, a povestit Ionuț, care a continuat: „Pe când eram prin clasa a 7-a, am rămas impresionat de un unchi de-al meu, care avea o musculatură foarte bine dezvoltată și mi-am zis că vreau și eu să arăt așa. Astfel că, după mai multe întrebări pe ici pe colo, am auzit de un club care făcea înscrieri pentru cei ce vor să practice culturismul: CS Rovine”.

Și uite așa a început brașoveanul Ionuț Caracudă cariera de mai multe decenii în culturism și bodybuilding. Primele rezultate au apărut la doar foarte puțin timp de la startul aventurii sale sportive, Ionuț reușind să obțină titlul de vicecampion național la juniori mici doi ani la rând, în 1983 și 1984. Totul s-a desfășurat în paralel cu studiile la Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova. „Talentul m-a împins către Liceul de Artă, iar sportul mi-a adus pasiunea și dorința de a fi primul, de a te autodepăși, de a ieși campion”, a mai spus Caracudă.

Un timp Ionuț s-a concentrat mai mult pe cariera de sportiv, unde rezultatele au fost foarte importante. Dar totuși, lipsea ceva. Și cum era o perioadă în care la tinerii căutau oportunități pentru o viață mai bună în alte țări, nici Ionuț nu a făcut excepție. Astfel că a urmat exemplul colegilor săi de vârstă și a ajuns să lucreze pe un vas de croazieră. Unde s-a reîntâlnit cu o mai veche pasiune: arta. Sportivul brașovean a lucrat timp de 4 ani ca portretist pe un vas al uneia din cele mai mari companii de profil, făcând un lucru ce l-a fascintat încă de mic. „Făceam portrete live, dar și după fotografii clienților, așa ca o amintire a unei experiențe de neuitat. Era un lucru foarte tare și fain pentru mine, dar și solicitant în același timp. Trebuia să fi capabil să redai în portretele tale mimica, expresia, dar și trăirile unui om, într-un timp relativ scurt. A fost o perioadă foarte intensă în viața mea, în care am mers pe acest drum al artei și care m-a învățat să văd altfel oamenii. Am făcut și câteva studii de perfecționare în America, pe pastel și cărbune, care mi-au prins foarte bine”, a dezvăluit brașoveanul nostru.

Reintors acasă, la Brașov, după o experiență de 4 ani la propriu,„peste mări și țări”, Ionuț Caracudă a revenit la mai vechea dragoste, cultursimul. Cu gândul de a-și îndeplini un vis, acela de a fi campion. „Știam că nu va fi ușor, că mă așteaptă un drum lung și anevoios, dar rezultatul la final va merita orice efort și orice sacrificiu. Au fost momente în care poate nu am mai crezut, dar am găsit puterea de a merge mai departe. Am muncit mult, însă a venit și răsplata. Ceea ce demonstrează că dacă pui pasiune și perseverență lângă o muncă asiduuă, legate toate cu a face ceea ce îți place, nu există să nu reușești”, a explicat Ionuț.

Ultimii ani au fost plini de rezultate frumoase, dar parcă, 2020 a fost anul lui Ionuț. Un an în care și-a îndeplinit un vis: acela de a lua medalie la campionatele europene și la cele mondiale. Astfel, după un titlu de campion balcanic, au urmat două rezultate pe care și le-ar dori orice sportv: medalie de bronz la europene și medalie de bronz la mondiale. „Un an ciudat, dar care s-a dovedit foarte bun și care mi-a împlinit mule vise. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a ținut sănătos și că mi-a dat puterea de a munci și mai mult pentru a-mi îndeplini obiectivele propuse”, a mai spus sportivul din orașul de la poalele Tâmpei.

În paralel cu cariera de sportiv, Ionuț Caracudă este și profesor/antrenor/mentor pentru tineri și mai puțin tineri care vor să facă mișcare și să ducă un stil de viață sănătos. „Mă bucur că din ce în ce mai multă lume vine să facă mișcare, sport în general. Sportul este o disciplină care te învață multe, te călește, te face mai puternic. Te ridică de jos și îți dă energia de a continua după zile mai proaste, te învață să lupți pentru a ajunge sus, dar mai presus îți deschide o cale către un viitor mai frumos. Încerc să-i învăț tot timpul pe elevii mei că în viață nimic nu ți se oferă pe gratis. Trebuie să muncești foarte mult pentru a avea succes, pentru a câștiga respect, pentru a ajunge cineva. Indiferent că vorbim despre sport sau viața personală. Iar când vei reuși, succesul va fi mai dulce”, a încheiat Ionuț.

Articolul precedentJandarmul brașovean care făcea trafic de droguri la doar 20 de ani, condamnat la aproape 6 ani de închisoare, se plânge că este abuzat în penitenciar!
Articolul următor619 persoane infectate cu SARS-COV-2 au murit, până acum, la Brașov