Inițiativa aparţine consilierului local Cătălin Popa şi a fost numită „Oameni pentru oameni”, iar organizatorii își propun să livreze produse și medicamente, voluntar, bătrânilor și persoanelor vulnerabile la infecția cu coronavirus.

Cei care pot apela la ajutor trebuie să aibă peste 65 de ani sau să fie persoane izolate la domiciliu. De asemenea, printre posibilii beneficiari sunt și cei care au probleme de sănătate care i-ar vulnerabiliza în fața virusului.

Serviciul este disponibil pentru comuna Prejmer. Prin această acțiune, noi, tinerii voluntari care avem cel mai mic factor de risc vom prelua comenzile de mâncare/ medicamente de la bătrânii sau persoanele vulnerabile și le vom lăsa la ușa casei fără a intra în contact direct cu dumnealor. Astfel, reducem riscul categoriilor de persoane care sunt cele mai expuse la dezvoltarea de complicații care pot duce la internare în urma infectării cu COVID-19. De asemenea, pe termen mediu și lung, contribuim la reducerea supraaglomerării din spitale prin protejarea categoriilor de persoane vulnerabile”, spun voluntarii.

Aceștia își propun să adune mai mulți oameni care vor să facă un bine pentru a depăși împreună aceste momente dificile. „Pentru a ne proteja și a vă proteja, vă rugăm să respectați regulile de mai jos, în funcție de situație: la livrare purtăm măști, mănuși, ochelari (de protecție), avem un dezinfectant cu care ne dezinfectăm mâinile și mânerele plaselor la livrare”, mai spun tinerii.

Proceduri recomandate: „La realizarea comenzii telefonice se oferă mai multe detalii beneficiarului: Noi transmitem costul produselor și îl sunăm cu 10 minute înainte de a ajunge coletul pentru a lăsa banii la ușă sau într-un alt loc stabilit împăturiți într-o coală de hârtie / pungă. Voluntarul când ajunge preia banii (purtând mănuși și sigilându-i într-o pungă cu fermoar), sună la ușă și lasă coletul, beneficiarul fiind în prealabil instruit să aștepte 5 minute înainte să preia coletul.

Program de lucru: Preluare comenzi 10:00-13:00 Livrări 14:00 -17:00 Cei care au nevoie de ajutor pot contacta apela unul dintre numerele de telefon: 0757958122 Carla 0748765228 Maria

Articolul precedentVIDEO Spitalul de Pneumo s-a golit pentru pacienții cu COVID-19! Urmează cel de Neurologie! Cât de pregătite sunt aceste unități medicale?
Articolul următorPolițiștii, în alertă! O minoră de 14 ani, de negăsit!