Prin proiectul educațional Liderii de mâine, inițiat de Asociația Femeilor de Afaceri și a Femeilor Conducătoare de Întreprinderi, 40 de elevi din liceele brașovene au interacționat cu autoritățile publice locale și județene.
Astfel, tinerii au vizitat Primăria, Prefectura și Consiliul Județean. Au primit sfaturi prețioase de la edili, au aflat cum se conduce o instituție și ce presupune activitatea din administrația publică.
Elevii au avut la rândul lor ocazia de a adresa întrebări primarului și de a afla răspunsuri, unele dintre întrebării fiind chiar foarte tehnice – de exemplu, cum poate depăși un primar o atitudine ostilă din partea majorității din Consiliul Local, astfel încât să își poată îndeplini misiunea pentru care a fost ales.
„Din perspectiva mea, acest proiect a reprezentat o oportunitate foarte bună de a afla care sunt atribuțiile primarului, de a vedea ce poate să facă, atât el cât și Consiliul Local, de a înțelege că primarul în sine nu este un lider suprem care conduce peste toate problemele din oraș, că acesta este supus unui control și unor decizii ale Consiliului Local, că Primăria și Consiliul Local nu are competențe chiar în toate problemele din oraș, și cred că este o oportunitate extraordinară pentru noi să putem să avem aceste întâlniri“, a declarat Florin Crap, elev al colegiului „Emil Racoviță“.
Proiectul se află la a șasea ediție și urmărește educarea tinerilor în spiritul apartenenţei la comunitatea locală braşoveană, prin informarea lor cu privire la mecanismele de funcționare ale administrației și încurajarea implicării civice. Obiectivul principal este ca elevii participanţi la proiect să influenţeze comunitatea din care provin, la început la nivel de liceu, în rândul colegilor, şi mai apoi în cadrul familiei şi a grupului de prieteni. De asemenea, atragerea în acest proiect a mai multor instituții/organizații, atât publice cât şi private, generează o abordare pro-activă a implicării cetăţeanului în procesul de luare a deciziilor la nivel local.
Cei 40 de elevi participanți sunt în clasa a IX-a și provin din cinci colegii și licee din județ: Colegiul de Științe „Grigore Antipa” Brașov, Colegiul „Emil Racoviță” Brașov, Liceul Teoretic „George Moroianu” Săcele, Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș și Liceul Teoretic „Ioan Pascu” Codlea.