FOTO Cortul PSD din Piaţa Dacia a fost vandalizat

Organizația PSD Brașov s-a confruntat, noaptea trecută, cu un incident ce a avut loc în zona Pieței Dacia din municipiul Braşov.

Mai exact, cortul amenajat pentru strângerea de semnături pentru susținerea candidatului PSD la alegerile prezidențiale a fost tăiat cu un obiect ascuţit și, după cum se observă și din pozele atașate, s-a încercat incendierea acestuia.

Vom depune plângere penală la Poliția Brașov și solicităm ca cei care au atribuții cu privire la paza și protecția arealelor din municipiu, respectiv Poliția Locală, să ia măsurile necesare. E revoltător ca actele de vandalism, violență și ură, să fie tolerate de autoritățile locale și cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! În egală măsură cerem partidelor respectarea tuturor competitorilor politici așa cum procedăm și noi. Asemenea derapaje nu trebuie să mai aibă loc„, au declarat reprezentanţii PSD Braşov.

Articolul precedentVIDEO Târgul Gaudeamus, în Piața Sfatului
Articolul următorFOTO + VIDEO Nereguli grave descoperite de OPC la un restaurant din centrul Brașovului