O postare a ASUM – Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere, pe pagina de Facebook, a stârnit stupoare în rândul opiniei publice. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Din postare se pot observa condițiile incredibile în care erau îngropați pacienții decedați de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie din Brașov. Potrivit NewsBv.ro Poliția Brașov s-a autosesizat în acest caz și a deschis un dosar de cercetare penală.
„În urmă cu ceva timp, conducerea Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov ne asigura că „pacienții vor fi tratați cu demnitate umană și că banii acestora vor fi bine administrați”! Slogan interesant. Ar fi trebuit oare să le mulțumim pentru anunțul făcut? În urmă cu ceva timp, o persoană de sex masculin care provenea dintr-un centru de plasament (B.P.C) și care a fost internată în cadrul Secției de Psihiatrie, a decedat. L-au trântit cu „demnitate” într-un sac de plastic și l-au îngropat. Cu toate că acesta dispunea de sume de bani, conducerea Spitalului a avut o scăpare de „demnitate”! Cum este posibil așa ceva? Unitatea medicală dispune de sume de bani alocate pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare. Aici se pare că nu era cazul ca Spitalul să cheltuiască ceva. Persoana decedată dispunea, sau ar fi trebuit să dispună de bani proprii. Ce s-a întâmplat cu banii persoanei decedate și cât de bine au fost ei administrați, asta rămâne să stabilească cei îndrituiți să o facă. La vremea respectivă am discutat, telefonic, cu o persoană angajată care ne-a asigurat că persoana decedată a fost îngropată creștinește, îmbrăcat! Imaginile nu mint, din păcate! Imaginile sunt dure dar opinia publică trebuie să le vadă. Trebuie învățat ceva, în special cei din conducerea Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov care clamează „demnitatea”! Bietul om! Avem însă o întrebare și pentru cei care organizează concursurile astea pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile medicale! Concursurile sunt „pe bune”? De ce sunt atrași cei care își doresc să ocupe aceste funcții? Am înțeles că luăm…de la cei vii, dar luăm și de la decedați?”, se precizează în postarea ASUM. Imaginile au fost realizate în perioada martie-aprilie 2019.
Amănunte despre această situație cu adevărat șocantă, AICI.
Mai jos aveți și răspunsul conducerii Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov: