Data limită pentru depunerea ofertelor de achiziție a celor 26 de troleibuze destinate transportului în comun din municipiul Brașov a expirat la începutul săptămânii trecute.

Procedura face parte din proiectul ,,Achiziţie de mijloace de transport public – troleibuze, cu finanțare prin Programului Operaţional Regional 2014-2020, proiect în care Municipiul Brașov este partener, iar lider este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care derulează și procedura de achiziție. Singura companie care a depus ofertă pentru achiziția acestor 26 de troleibuze este SOLARIS BUS & COACH, din Polonia.

Am văzut pe SICAP că o singură firmă a depus ofertă pentru cele 26 de troleibuze, achiziționate prin POR, de MDRAP, în parteneriat cu Municipalitatea. Sper ca documentația lor să fie în ordine, iar de anul viitor să vedem aceste troleibuze circulând în Brașov. Acesta este doar primul lot de mijloace de transport ecologice, Urmează achiziția altor troleibuze, autobuze electrice și autobuze hibrid. Dacă luăm în considerare și faptul că peste 100 de autobuze puțin poluante, achiziționate de RATBV S.A., vor intra în circulație în prima parte a anului viitor, putem spune nu doar că soluția optimă de transport în Brașov este transportul în comun, ci că această soluție este și cea mai modernă și mai prietenoasă cu mediul. Cele 26 de troleibuze vor lega centrul orașului cu cartierele Astra (linia 6), Răcădău (linia 31), Tractorul (linia 2), și Triaj (linia 1)”, a declarat primarul George Scripcaru.

Valoarea eligibilă a proiectului de finanțare este de 78.100.000 de lei + TVA

Contribuția proprie a Municipiului Brașov este de 2%, respectiv 1.858.780 lei

Valoarea estimată a achiziției este de 78.000.000 de lei.

Date tehnice referitoare la achiziția celor 26 de troleibuze:

-Troleibuze articulate de cca. 18 m lungime;

-Proiectul prevede ca aceste 26 de troleibuze să circule pe următoarele trasee (în prezent linii deservite de autobuze):

Linia 1 (Triaj – Livada Poștei)

Linia 2 (Rulmentul – Livada Poștei)

Linia 6 (Saturn – Livada Poștei)

Linia 31 (Valea Cetății – Livada Poștei)

Troleibuzele vor fi dotate cu acumulatori suplimentari pentru a se putea deplasa pe tronsonul care nu este amenajat cu retea aeriana (Ceasul Rau – Livada Poștei – Patria) – acumulatorii se încarcă pe tronsonul cu rețea aeriană, iar captatorii de curent se vor cupla/decupla automat de la rețeaua de contact.

– Troleibuzele vor avea o capacitate de transport de minim 120 persoane, din care cel puțin 40 pe scaune;

–  Troleibuzele vor fi cu podea joasă integral și vor avea rampă pentru accesul personelor cu dizabilități;

– Pentru asigurarea accesului facil al pasagerilor, troleibuzele vor fi dotate cu 4 usi duble;

– Puterea nominală a motorului electric de tracțiune trebuie să fie de minim 240 kW.

Vehiculele vor fi dotate cu:

  • aer condiționat,

  • 4 panouri LED pentru afișarea liniei si a traseului catre exterior,

  • 2 ecrane LCD pentru informarea pasagerilor la interior,

  • camere video de supraveghere la interiorul și exteriorul vehiculelor,

  • validatoare carduri,

  • sisteme automate de numărare a pasagerilor,

  • sistem de monitorizare GPS,

  • sistem WIFI: internet gratuit pentru pasageri,

  • prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale pasagerilor,

  • sistem electronic de gestiune si diagnosticare a vehiculului.

Perioada de garanție este de 5 ani sau 350.000 km.

Articolul precedentAmenzi de mii de lei aplicate de polițiștii din Brașov
Articolul următorSeară de neuitat pentru sute de sportivi și antrenori