Liberalizarea pieței de energie electrică aduce consumatorilor și bătaie de cap, la Brașov, oamenii fiind nevoiți să stea ore în șir la cozi pentru a-și rezolva problemele.

Consilierul local PNL, Radu Paul, a fost sesizat de brașoveni în ultimele zile, în legătură cu aceasta problemă, cu care o mulțime de cetățeni ai Brașovului se confruntă. Radu Paul a mers, astăzi, la sediul unui furnizor de energie electrică, și este încrezător că odată sesizată această problemă, persoanele abilitate vor găsi o rezolvare rapidă pentru ca brașovenii să nu mai stea la cozi imense, mai ales în vreme de pandemie.

Mai mulți brașoveni au venit în ultima vreme către mine pentru a mă ruga să intervin, în calitate de consilier local, pentru ca brașovenii să nu mai stea atâtea ore în așteptare, afară, la niște cozi imense. Cozile acestea mari nu sunt în regulă nici în vremuri normale, dar acum cu pandemia, reprezintă o mare problemă. Am fost acolo, am văzut ce se întâmplă și oamenii au dreptate, sunt cozi mari ore în șir. Îmi spunea o doamnă care a apucat să intre în sediu, abia în jurul orei 12:00, că așteaptă de la ora 08:00. Tot la acea coadă am aflat că oamenii se așează la rând de dimineață de la ora 06:00. Nu este normal, dar am încredere că odată sesizat acest lucru, se vor găsi cele mai bune soluții pentru ca oamenii să nu mai stea în aglomerație atâtea ore si această problemă va fi rezolvată curând. Dincolo de pandemie și orice altceva, noi suntem datori să facilităm brașovenilor accesul către orice insitituție, fie ea privată sau de stat, iar oamenii să își poată rezolva orice problemă cu mai multă ușurință”, a precizat Radu Paul, consilierul local PNL.

Sursă: Radu Paul

Articolul precedentPrimarul Sectorului 1, Clotilde Armand: Îl vom acționa în instanță pe directorul general adjunct al Romprest pentru toate calomniile
Articolul următorDiana Șoșoacă a rămas fără sprijin politic din partea AUR pentru indisciplină. Un alt parlamentar a fost EXCLUS – Explicațiile conducerii AUR