FOTBAL: Un nou amical pentru SR Brașov

Echipa de fotbal reprezentativă a suporterilor din orașul de sub Tâmpa, SR Brașov, a susținut, în această dimineață, o nouă partidă de verificare. 

Copiii Brașovului au fost învinși, pe stadionul din Tărlungeni, de Știința Miroslava, grupare care ocupă locul 4 în prima serie din liga a treia. SR Brașov a pierdut confruntarea de astăzi, scor 1-3. Miroslava a marcat primul gol al întâlnirii în prima repriză, în timp ce „stegarii” au egalat, după pauză, în minutul 50, prin Horia Popa, cu un șut superb.

Tot Horia Popa a obținut un penalty, ratat, însă, de Carlo Danciu, la scorul de 1-3. Fotbaliștii de la Miroslava au profitat de lipsa de experiență și tinerețea adversarilor și au stabilit scorul final în doar două minute: 55 și 57. Pe 20 februarie, de la ora 14.00, SR Brașov va întâlni, pe Stadionul ICIM, pe CS Ciorogârla.

Articolul precedentCorona Brașov – CSM București, ASTĂZI, în Cupa României la handbal feminin
Articolul următorHANDBAL FEMININ: Corona Brașov a fost eliminată din Cupa României, de campioana CSM București