În prima confruntare a miniturneului pentru promovarea în Liga a 3-a de fotbal s-au întâlnit, în această seară, pe Stadionul Tineretului, Corona Braşov şi Colţea Braşov.

Corona Braşov a câştigat disputa, cu 2-1 (2-0 la pauză). Prima repriză a fost dominată de galben-albaştrii, care au deschis scorul prin Damian, (min.24) după o pasă venită de la veteranul Marian Cristescu. Diferenţa a fost majorată în minutul 36, după autogolul lui Szekely.

Repriza secundă a început cu două ratări mari la ambele porţi (Cristescu şi Mircescu). Colţea a pus stăpânire pe joc în ultimele 20 de minute, iar dominarea oaspeţilor s-a concretizat pe tabelă, în minutul 77, după golul lui Turcu. Până la final, portarul celor de la Colţea, Căucă, a executat o lovitură liberă de la peste 20 de metri, care a trecut puţin pe lângă vinclu.

După această victorie, CSM Corona Braşov este prima în Liga a 4-a, cu 45 de puncte, urmată de Precizia Săcele, cu 43 de puncte. Cele două echipe ar trebui să se întâlnească miercuri, de la ora 17.30. Doar că la Săcele există suspiciuni de infectare cu noul coronavirus.

Cele două echipe de start:

CORONA Braşov: Ciuperceanu – Rusu, Forika, Burlacu, Dumbravă – Leonte, Alupoaie, Voicu – Damian, Cristescu – Constantinescu

Au mai intrat: Buga, Manole, Roşu, Ivan

COLŢEA Braşov: Căucă – Rotaru, Szekely, Dobrean, Iordache – Burlacu, Sava, Pricop, Păduraru, Mircescu – Turcu

Au mai intrat: Renţa, Savu, Solovastru

Articolul precedentRecord absolut de cazuri noi de infectare cu coronavirus!
Articolul următorSimone Tempestini, victorie la Raliul Perla Harghitei