În această după-amiază a fost programată manșa tur a finalei barajului pentru promovarea în liga a doua de fotbal.

La Colonești, Corona Brașov a învins formația gazdă Vedița, scor 2-1. Brașovenii au deschis scorul în minutul 25, prin Bogdan Cîrstian. O situație hilară s-a petrecut câteva minute mai târziu, atunci când același Cîrstian s-a accidentat grav la mână, însă nu a putut fi transportat cu Salvarea întrucât în zonă nu mai era altă Ambulanță și meciul s-ar fi întrerupt (foto jos). A fost nevoie să fie chemat un echipaj SMURD, care l-a transportat pe Cîrstea la spital după câteva minute bune de așteptare la intrarea în stadion.

Corona a rămas în inferioritate numerică în minutul 54, după eliminarea lui Burlacu. În minutul 60 s-a restabilit egalitatea numerică după ce Stancu a fost eliminat de la gazde. S-a făcut 2-0 pentru brașoveni în minutul 69, după golul marcat de Botia, dintr-un penalty scos de Nicolau. În minutul 92, Vedița Colonești a redus din diferență prin golul lui Dalu, tot din lovitură de la 11 metri. Returul va avea loc sâmbăta viitoare, pe Stadionul Tineretului.

Un joc desfășurat pe un teren impropriu, de luptă, cu multe evenimente, cu multă agitație în teren. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru ardoarea de care au dat dovadă, până la urmă au fost eroi în condițiile suprafeței de joc. Am avut un arbitraj pe care nu vreau să-l comentez acum, la cald, iar apoi să regret. Este bine că am câștigat, calificarea e clar că se joacă, nu s-a decis absolut nimic, suntem în continuare atenți, vigilenți și vom face tot posibilul ca la Brașov să ne calificăm și să promovăm în liga a doua. Din păcate, am pierdut ambii fundași centrali, dar avem un lot echilibrat valoric și vom găsi cele mai bune soluții pentru retur. Vom avea puterea să trecem peste probleme și vom da totul pentru a ne califica. Ceea ce s-a întâmplat astăzi ne motivează și mai tare„, a precizat antrenorul Coronei, Călin Moldovan.

Articolul precedentAutobuzul etajat îşi va relua cursele spre Poiana Braşov
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 22 mai 2021