Președintele Senatului, Florin Cîțu, afirmă că o eventuală implementare a ideii PSD de plafonare a prețurilor la carburanți ar genera o penurie, în condițiile în care prețurile din România sunt deja printre cele mai mici din UE. Fostul premier nu este de acord nici cu ideea lansă de PNL, de reglementare a marjei de profit a companiilor din domeniu, cu scopul de reducere a prețurilor la pompă.

„Întrebare pentru PSD.

PSD dorește plafonarea prețului la combustibil în jur de 6 lei pe litru (7 lei, potrivit propunerii PSD – n.r.). Așa am auzit. Eu nu particip la discuțiile din coaliție din data de 3 aprilie 2022.

În acest moment România are cam cel mai mic preț la combustibil din UE. Doar în Bulgaria este mai ieftin. Până și în Ungaria, unde prețul este plafonat, de multe ori combustibilul este mai scump.

Întrebarea:

Ce companie ar mai aduce benzină și motorină în România să vândă la un preț MULT mai mic decât cel determinat de piață dacă poată să vândă mult mai scump în alte țări din UE?

Această întrebare este valabilă și pentru „geniala” soluție a PSD (idee lansată public de PNL, n.r.) care reduce din pix marja de profit a unei companii. Capitalul circulă liber în UE și va merge acolo unde are cel mai mare randament.

Astfel de „soluții” GARANTEZA subdezvoltarea României.

P.S. O să stea PSD la coadă pentru milioanele de români care nu vor mai găsi benzină și motorină pentru ca o sa fie penurie?”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLegile Puterii | Ministrul Sportului îi umilește iar pe români după victoria lui David Popovici
Articolul următorKlaus Iohannis, anunț important legat de Flancul estic NATO și Ucraina la întâlnirea cu ambasadorii acreditați ai UE