Făgărășenii au început să-și reabiliteze clădirile în urma supraimpozitării cu până la 500%

Patru dintre proprietarii clădirilor aflate în stare de degradare au răspuns solicitărilor transmise de Primăria Făgăraș și au demarat sau finalizat lucrări de reabilitare, anul trecut, Astfel, s-a renunțat la aplicarea impozitului majorat prin Hotărârile Consiliului Local din luna decembrie 2019.

În cazul altor construcții, proprietarii nu au luat vreo măsură pentru remedierea stării tehnice constatate de comisia responsabilă. Astfel, un imobil situat pe strada Republicii este supraimpozitat cu 300%, o clădire de pe strada Andrei Mureșanu cu 400%, iar două construcții de pe străzile Negoiu, respectiv Titu Perția, cu 500%.

În anul 2021, în funcție de expirarea termenului pus în vedere, urmează să fie supraimpozitate și alte clădiri, dacă proprietarii nu vor răspunde solicitărilor. Persoanele somate au la dispoziție 6 luni pentru a începe lucrările de întreținere necesare. Aproximativ 200 de construcții au fost verificate în 2019, constatându-se că 70 dintre acestea se află în stare avansată de degradare, în paragină, sunt insalubre sau cu faţada nereparată/necurăţată/netencuită/nezugrăvită ori cu geamuri sparte.

De asemenea, municipalitatea a demarat reabilitarea a două dintre cele patru clădiri degradate pe care le are în proprietate sau în coproprietate. La fosta unitate militară din cartierul Tudor Vladimirescu sunt executate lucrări de modernizare în regim propriu; clădirea de pe strada Republicii nr. 27 se află în reabilitare – a fost schimbat acoperișul, refăcută fațada din interiorul curții, iar anul acesta vor începe lucrările la fața exterioară. În prezent, aşteptăm să fie aprobată finanțarea pentru începerea reabilitării imobilului în care a funcționat Baia Comunală, iar lucrările la clădirea de pe strada Bălcescu nr. 53 vor începe imediat după finalizarea proiectării noii creșe care va fi înființată aici.

 

Articolul precedentNereguli grave, în trafic! 515 amenzi de peste 200.000 de lei!
Articolul următorPrimarul Brașovului, DEADLINE pentru șeful Poliției Locale!