Urmare a solicitării Ministerului Educației, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a centralizat statistica personalului din învățământul preuniversitar care își exprimă disponibilitatea privind vaccinarea anticovid-19 transmisă de conducerile unităților școlare.

În unitățile școlare preuniversitare, speciale și conexe din județul Brașov sunt angajate 8.104 persoane împărțite pe cele trei mari categorii astfel:
– 5.835 persoane din categoria personalului didactic de predare,
– 637 de persoane din categoria personalului didactic auxiliar și
– 1.632 de persoane din categoria personalului nedidactic.
Și-au exprimat disponibilitatea privind vaccinarea anticovid-19 3.508 persoane, reprezentând un procent de 43,29%, împărțite pe cele trei categorii, astfel:
– 2.655 de persoane din categoria personalului didactic de predare, reprezentând un procent de 45,5%,
– 269 de persoane din categoria personalului didactic auxiliar reprezentând un procent de 42,23% și
– 584 de persoane din categoria personalului nedidactic reprezentând un procent de 35,78%.
Se constată un procent mai mare de disponibilitate privind vaccinarea în rândul cadrelor didactice de predare din mediul urban, 48,58% și, cu precădere a celor din municipiul Brașov, 51,52%.

Totodată, disponibilitatea de vaccinare anticovid-19 este mai ridicată în rândul personalului din sectorul public de educație, 43,65% comparativ cu cea din mediul privat, de doar 36,5%.

Articolul precedentVIDEO Cum a scăpat CEC Bank de privatizare. Cearta dintre Ponta și Băsescu. Istoria celei mai vechi bănci, la „Culisele statului paralel”, ora 18.00
Articolul următorCOVID-19 Câte persoane s-au vaccinat, până acum, în județul Braşov?