De o situație cu adevărat incredibilă au parte locuitorii orașului brașovean Ghimbav și în special părinții, care, efectiv, nu au unde să-și ducă micuții să se joace, pe domeniul public.

S-a ajuns aici după ce locurile de joacă nu au mai fost modernizate și nici măcar întreținute de administrația locală din Ghimbav de ceva vreme. Astfel că, în prezent, acestea reprezintă adevărate pericole pentru cei mici. Să fim indulgenți peste măsură și să spunem că, până acum, situația poate fi de înțeles, într-o oarecare măsură.

De aici intervin, însă, nepăsarea şi ignoranța autorităților locale. În mod cu totul incredibil, în loc să refacă aceste zone de joacă și să le pună, în siguranță, la dispoziția copiilor din comunitate, cei din administrație au decis să afișeze niște mesaje, în toate cele cinci parcuri, prin care aleg să se „spele pe mâini” și să paseze întreaga responsabilitate către cetățeni.

Mai bine zis, dragă părinte al orașului Ghimbav, dacă îți duci copilul într-un parc pe care noi nu vrem sau nu suntem în stare să-l modernizăm, atunci ești responsabil pentru viața odraslei. Nouă, celor de la conducerea urbei, nu ne pasă ce se întâmplă! Magnifică atitudine…Probabil peste câteva luni, odată cu apropierea alegerilor locale, locurile de joacă vor fi la cele mai înalte standarde. Dar până atunci, o administrație care are venituri uriașe la bugetul local este incapabilă să gestioneze această situație.

P.S. – Niciun reprezentant al Primăriei Ghimbav nu a binevoit să ne răspundă la telefon pentru a oferi un punct de vedere oficial.

Articolul precedentPericol de incendiu pe Tâmpa
Articolul următorVIDEO Marian Godină a luat atitudine după ce un consilier parlamentar i-a înjurat și amenințat colegii