Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, în noaptea de joi spre vineri, un bărbat în vârstă de 41 ani, din municipiul Brașov, care a condus un autoturism pe strada Zizinului din oraș, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.54 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorului auto i-au fost solicitate, pentru control, documentele personale, dar acesta a declarat faptul că nu le are asupra sa, declinându-și verbal identitatea în fața organelor de poliție. Afirmațiile șoferului au fost susținute atât în scris, cât și verbal, de pasagerul autoturismului în cauză, un bărbat în vârstă de 25 ani din municipiul Brașov.
Întrucât existau suspiciuni în ceea ce privește identitatea conducătorului auto, fizionomia acestuia necorespunzând cu fotografia din baza de date a poliției, au fost efectuate mai multe verificări care au demonstrat faptul că datele de identificare comunicate de către șofer aparțin altei persoane. La insistențele polițiștilor conducătorul auto a recunoscut faptul că s-a folosit de datele de identificare ale fratelui său, întrucât permisul său de conducere este reținut pentru abateri anterioare.
În cauză, s-a dispus reținerea conducătorului auto pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”fals material în înscrisuri oficiale”.
De asemenea, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”favorizarea infractorului” privind pe tânărul de 25 de ani, pasager al autoturismului.