Ministerul Afacerilor Interne tratează cu prioritate asigurarea unor condiții de normalitate pentru cetățenii care doresc pașaport, având în atenție luarea de măsuri suplimentare pentru reducerea aglomerației acolo unde este cazul.
În plan organizatoric, pentru perioada de vară s-a decis ca programul zilnic de lucru cu publicul sa se desfășoare începând din 24.06.2019 între 08.30 – 18.30 la structurile teritoriale de pașapoarte, acolo unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru.
În anii trecuți, în perioada de vară se înregistra o creștere semnificativă a numărului de solicitări, dar în prezent au fost implementate măsuri în plan legislativ, dar și organizatoric, care au avut ca scop reducerea aglomerației la ghișee.
Astfel, reamintim că a fost implementat un sistem de notificare prin SMS, înainte cu una până la trei luni față de expirarea termenului de valabilitate al pașaportului. Măsura introducerii sistemului de notificare a avut drept scop evitarea situațiilor în care cetățenii își planifică, mai ales în perioada de vară, deplasări în străinătate și constată în ultimul moment că nu pot efectua călătoria respectivă din cauza faptului că le-a expirat pașaportul.
De exemplu, de la începutul anului 2019, au fost transmise 407.192 SMS-uri de notificare (390.749 la nivel național și 16.443 la nivel internațional). În luna aprilie au fost transmise notificări pentru pașapoartele care urmau să expire în lunile iulie, august și septembrie 2019.
O altă măsură luată în beneficiul cetățenilor a fost creșterea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani. Pentru a încuraja cetățenii să opteze pentru varianta electronică a documentului de călătorie – cu o valabilitate de 10 ani, o altă modificare legislativă a vizat pașaportul simplu temporar.
Această modificare legislativă prevede că pașaportul simplu temporar, care are o valabilitate de 12 luni, poate fi eliberat mai repede, doar în situațiile prevăzute de lege, cum ar fi motive de sănătate, familiale sau profesionale, atunci când este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic sau atunci când cetățeanul respectiv se află în străinătate și nu mai posedă documente de călătorie valabile şi trebuie să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea pe teritoriul unui stat.
Fără justificarea urgenței, pașaportul temporar va fi eliberat în termenul prevăzut de lege pentru varianta electronică, respectiv 10 zile lucrătoare. În plus, pentru evitarea aglomerației la depunerea cererilor de eliberare a pașaportului, solicitanții au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul https://www.epasapoarte.ro/.
Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte, una dintre cauzele creșterii numărului de solicitări în această perioadă poate fi faptul că, în cursul acestui an, expiră pașapoartele eliberate în anul 2009 (cu termen de valabilitate de 10 ani) și cele eliberate în anul 2014 (cu termen de valabilitate 5 ani).