La Brașov se organizează cursuri de calificare profesională, obligatorii pentru administratorii de imobile

Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Braşov, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Locuinţe „CASA PLUS” Bucureşti, anunţă organizarea cursului de calificare profesională pentru administratorii de Asociaţii de Proprietari din judeţul Braşov.

Deşi la acest moment nu se cunoşte varianta finală a standardului ocupaţional şi nici procedurile exacte privind calificarea profesională a administratorilor de condominii, totuşi, institutiile abilitate şi autorizate pentru formarea profesională a persoanelor, au dreptul să demareze procedurile de înscriere a viitorilor cursanţi.

În acest sens, Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administratiei Publice, împreună cu Ministerul Educatiei Nationale, au obligaţia să definitiveze şi să aprobe în perioada imediat următoare, Standardul Ocupaţional privind ocupaţia/profesia de „administrator de condominii”, clarificând prin acesta aspecte legate de codul ocupaţional (COR) cât şi cele legate de standardul ocupaţional aferent, cu referire la numarul de ore necesar pentru absolvirea cursului de calificare (propunerea actuala este de 1080 ore, din care 360 de teorie si 720 de practică !?), modulele curiculare (notiuni elementare de drept comercial si drept administrativ, economie, finante si contabilitate, legislatie, etc), modalitatea de verificare finală a cunostintelor dobandite, costurile cursului, cât şi alte aspecte necesare pentru absolvirea cursului de calificare profesională şi de obţinere în final a certificatului de calificare profesională în profesia sau ocupaţia de „ADMINISTRATOR DE CONDOMINII”, conform cu prevederile noii legi a Asociatiilor de Proprietari (Legea 196-2018).

Program de înscrieri: Începând de Luni, 18.02.2018 – de Luni pana Vineri intre orele 9:00 – 13:00, la sediul FAP din Braşov, str. Lucian Blaga, nr.6, et.1, cam.2 sau pe e-mail: fapbrasov@yahoo.com, prin trimiterea documentelor solicitate în format electronic (scanate). Înregistrarea cursanţilor se va face in ordinea solicitarilor, pe baza documentelor din listă şi prin completarea unei cereri tipizate pusă la dispoziţie de către organizatorii cursului.

Costul aproximativ cursului: între 1000 si 1300 lei, cu posibilitatea achitării in 2 rate.

Informaţii: participarea la curs va fi posibilă în ordinea înregistrării cererilor de înscriere; o grupă poate cuprinde maxim 28 de cursanţi; grupa va fi constituita in functie de capacitatea sălii de curs; cursul se adresează persoanelor care doresc să desfaşoare astfel de activităţi (actuali administratori de imobile, proprietari de apartamente, tinerilor cu studii medii, pensionari, etc.) se pot inscrie.

Documente necesare:

  • copie buletin/carte de identitate;
  • copie certificat de nastere;
  • copie certificat de casatorie, daca este cazul;
  • copie diploma studii medii (obligatoriu bacalaureat) sau studii superioare (cu licenţă);
  • copie certificat de participare sau absolvire a unui curs de pregatire/perfectionare/formare profesională a persoanele care au absolvit un astfel de curs anterior intrării în vigoare a noii legi.
  • copie atestat de administrator de imobile (dacă este cazul)
  • formular de inscriere (se completează la înscriere)
Articolul precedentUn bărbat din Făgăraș a încercat să se arunce în râul Olt
Articolul următorFOTO Oficialități din Japonia, în vizită la Prefectura Brașov