Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. Bugetarii nu vor mai putea cumula salariul cu pensia, însă sunt mai multe excepții despre care ministrul Muncii spune că erau necesare pentru ca legea să fie constituțională. 

Aleșii locali, parlamentarii, membrii CCR și ai Curții de Conturi, și nu numai, se numără printre bugetarii exceptați din legea interzicerii cumulării pensiei cu salariul la stat. 

Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:

  • persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
  • persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
  • pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
  • membrii Academiei Române
  • asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Acest proiect urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Muncii Raluca Turcan.

„Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din secotrul public au obligația ca în termen de 30 de zile să opteze. Au fost introduse câteva excepții: persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau a celor care au durata mandatului definită de Constituție. Am mers pe această variantă ca legea să fie constituțională. Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public.” a mai declarat Raluca Turcan.

Proiectul adoptat de Guvern pervede că angajaţii din sectorul public care sunt şi în pensie au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze, fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspendă contractul de serviciu şi intră în pensie.

Continuarea activității bugetarilor în câmpul muncii nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului. 

Persoanele care au calitatea de pensionari şi continuă activitatea pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. 

Proiectul de lege adoptat miercuri de Guvern va fi trimis în Parlament unde va intra în procedură de dezbatere și adoptare.

Articolul precedentUn nou COD GALBEN de vreme rea!
Articolul următorVești foarte proaste – Se scumpește carnea, în România, cu 25%, lunile următoare